Chiar si in ultimii ani ai lui Ceausescu, la Bucuresti inca exista cabaret de clasa la Melody, la Athénée Palace, la Nord, la Salonul Spaniol si la Bulevard.
Din ’94-’95, barurile cu program (balet, soliste, iluzionism) au cam disparut. Le-au scos de pe piata paduchelnitele cu stripteuze sunculoase, agatate de bara. Prin 2000 si ceva, cabaretul a reaparut, timid, si n-a rezistat. La Salonul Spaniol, de pilda, a tinut vreo doua luni, in serile de joi, vineri si sambata. Un prieten, bine infipt si pe timpul lui Ceausescu, si dupa ’90, mi-a dat telefon. „Diseara, mergem la program, ca pe vremuri!”. Am ajuns in subsolul de la Spaniol si eram doar noi doi. A trecut vreo ora si nu venea nimeni. Prietenul meu l-a intrebat pe patron cand incepe programul, cand ies pe scena balerinele inalte, suple, cu pene, cu paiete. Foarte ceremonios, amfitrionul a raspuns „domnu’… dumneavoastra n-ati fost atent cand ati vorbit cu mine la telefon. Avem program doar joi, vineri si sambata. Azi e miercuri”. Invins, prietenul a mai facut o incercare. „Bine, dom’le, nu-i program, nu-i program! Dar macar o repetitie?”. Balerinele, fete destepte, n-aveau nevoie de repetitii. Apevistii au. Ieri, se pregatea mareata defilare de 1 Decembrie si s-a sugrumat traficul in Bucuresti, pentru ca militarii (la cadrele superioare, la batranii bugetofagi ma refer) au uitat si manifestatiile, si repetitiile de anii trecuti. Se jucau de-a soldateii, de-a patrioteala, de-a uite NATO, nu e NATO, de-a fasolea la cazan, iar noi injuram in masini. Politicienii n-au ripostat. Normal. Si ei umbla cu patria in gura, intr-o tara unde votul e o vrajeala, in loc sa fie un contract pe care niciun bucurestean n-ar trebui sa-l semneze, pe 9 decembrie.