Cauta

Bulevardele Ion Iliescu și Monica Macovei

Nu vă mai mirați că Neptunul arată ca Berlinul după al doilea război mondial, iar la Mamaia s-a întreținut ce era și s-a construit – mult, urât și frumos, mai mult urât. Știți de ce și-a revenit Berlinul? Pentru că nemții (e vorba despre nemții „de la mama lor”, nicidecum despre nemții noștri) știu că e imposibil să ai bani când ești ocupat să numeri banii altora.

Mangalia (de care aparține Neptun) și Constanța (de care aparține Mamaia) au avut parte de aceleași guverne, logic. Dar unde e primarul – vedetă al Constanței? La pușcărie, cu o condamnare cât două facultăți cu repetenții cu tot. Unde sunt primarii Mangaliei? În libertate. Și-au mai luat „cu suspendare”, dar au scăpat. Asta înseamnă că primarii Mangaliei au înțeles mesajul.

În orice țară din lume, la orice construcție proeminentă se fac împărțeli. Singura construcție unde nu se scurg hârtii verzi, ci un cico natural, este Spirala yoghină de la Costinești.

Gândiți-vă la castelele de nisip de pe plajă. Când „arhitecții” și „constructorii” sunt de la doi copii în sus – începe cearta. Un copil vrea să-l facă așa, altul altfel, al treilea fură lopățica și pe urmă intră toți în Mare. Când se întorc, castelul nu mai e. Dar nu l-au luat valurile. L-a dărâmat un al patrulea copil, pe care ceilalți nu l-au lăsat să se joace cu ei. Repercusiuni nu există, pentru că acele castele se dărâmă oricum. Dar dacă ar fi din piatră, s-ar bate părinții.

După Mamaia, a început dezvoltarea la Năvodari. Dacă iei un apartament într-un bloc făcut în apă, a doua zi poate să apară un hotel la geamandură.

Și eu am ceva să îi reproșez primarulului – vedetă al Constanței. Din punct de vedere cultural, el a fost o catastrofă. Mă și mir că mai există Teatrul Fantasio. Clădirea există. Fantasio (care mergea foarte bine) a fuzionat cu Teatrul de Stat (care mergea bine) și a ieșit o chestie care merge foarte prost. Când merge, fiindcă vara nu merge deloc. Din iunie până în septembrie, Fantasio ar trebui să dea spectacole în teatrele de vară din stațiuni, cum se întâmpla când erau acolo Jean Constantin, frații Aurel și Gelu Manolache, Ilona Motica, Fritz Braun (cel din „B.D. la munte și la Mare”, care are replica „mie să-mi dai suta!) și o trupă de balet care ar băga în șomaj orice epitet. Dar care „teatre de vară din stațiuni”? Că și alea arată ca după bombardament.

Fantasio încă se ține onorabil. Pe dinafară. Și ajungi repede la Fantasio, cum vii dinspre București. O iei pe Bulevardul Brătianu (fost Filimon Sârbu) și intri pe Bulevardul Ferdinand (fost Republicii). Peste zece ani, în loc de Ferdinand și Brătianu am putea să avem Bulevardul Fred și Barna, colț cu  Bulevardul George Floyd. Ar fi drăguț să schimbăm și intersecția Tomis cu Lăpușneanu și să-i spunem Bulevardul Ion Iliescu întretăiat cu Bulevardul Monica Macovei. Mi s-ar părea echitabil. Și Iliescu, și Macovei ne-au mâncat – separat – câte zece ani din viață. Chiar aș fi văzut o relație (de colaborare, nu vă gândiți la prostii!) între Iliescu și Monica Macovei. Amândoi sunt frumoși, sunt cam de aceeași seamă și sunt „săraci și cinstiți”. Adică amândoi urăsc oamenii de afaceri. Dar e o problemă. Lui Iliescu nu-i plac fetele pe care le prinde ora închiderii la bibliotecă.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă EMS FLOOR SYSTEMS SRL
  • Caricatura Zilei
  • Totul Verde a început transplantarea arborilor de la Unirii în parcurile din sectorul 4
  • Horoscop 17 iunie 2024 – Azi ai compania de care ai nevoie
  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Catastrofa din sistemul energetic, trecută la realizări. Un mandat cât 1.000 de MW
  • România a intrat și în criză de locuri de muncă
  • Israelul a atacat Iranul nu din frică, ci din aroganță
  • Exit mobile version