Biserica Greaca din Constanta. In jos te ademenesc panta strazii Aristide Karatzalis, Teatrul Elpis, povestile Cellei Serghi (scriitoare minora, dar cu detenta spre inimi) si dantela de stele verzui si fagaduieli marine.
Spre cornisa care coboara in unghi de aproape 90 de grade spre plaja e o taverna, mereu alta, mereu alta, mereu purtand alt nume. La 30 de metri in dreapta — Stradela Vantului. S-a pastrat ca in latinitatea orientala a lui Parvan. Rufe la uscat, baieti cu piele de funingine si o juma’ de metru intre cladirile batute de nesfarsitul unde se iscaleste vantul. Esti ca la Napoli sau in Sudul Frantei. 50 de metri mai la dreapta, strada Sulmona, orasul poetului gonit in portul „celei mai reci si mai intunecate mari ale Romei”.
De pe Aristide Karatzalis lipseste exact ce prisoseste in plasticata lume bruxelleza. Bancomatul. Cand va aparea acolo bancomatul, in care biciclozaurul de 50 de ani infige un dreptunghi colorat si suporta comisionul (ce cretin, ce cretin!), sentimnentele vor demisiona.
Am inceput cu Biserica Greaca. De afara, arata ca o cladire civila. E cea mai veche biserica din Constanta si a fost ridicata pe vremea stapanirii otomane. Turcii ii tolerau pe crestini, asa, mai pe blat. Nu le permiteau sa se manifeste vizibil, dar le respectau religia. Si nu le priponeau/prigoneau preotii. Astazi, bruxellezii procedeaza ca stalinistii. Am vazut preoti hartuiti. Vergogna, vergogna, ar urla italienii! Preotii acestia de mica intelegere si-au ajutat niste semeni sa-si scurteze supliciul carceral. Semenii lor nu erau criminali, violatori, pedofili. Erau niste combinagii, mai mult sau mai putin dovediti, creati de balcanismul nostru adorabil si tranzactional. Bucurestii, Constanta si Ploiestii sunt Caragiale, nu Bruxelles, inadecvatilor! Iar un combinagiu este un sfant, un sfant, un sfant, poate un sfant bagabont, dar un sfant in comparatie cu un lache flausat care vrea sa adopte copii. Combinagiul nu contesta chinul si taina Maternitatii. Combinagiul are o mama, care plange pentru el, o nevasta, niste copii, combinagiul afiseaza trufas (poate chiar taraneste) un lant la gat, un ceas la mana, bronz pe chip si o privire spre mare, o privire care stie scorul valurilor, fara sa le numere. Bruxellezul ce are, ma, ce are? Carduri si datorii bancare pe viata, saracia dracului! Bruxelles se va duce in mortii lui. Grecia, niciodata! Grecia e matricea civilizatiei, e un sirtaki eolian, e pompa sufletului, e Grecia, e Grecia! De la Constanta iubesc Sudul Frantei, Toscana si Napoli, cu sufletul meu de grec, care regreta ca nu-i grec, dar se bucura ca nu e bruxellez.