Cand un roman se intoarce de la Rio, prietenii il intreaba despre Brazilia de ispita — gagici, Copacabana. Toata toamna am vorbit despre Rio, ne-am iluzionat ca mergem la mondiale, dar cunosteam doar adresa himerei. Brazilia are o crestere economica de invidiat si o infrastructura de cosmar.
Ceea ce a pus la cale Blatter se poate numi fotbal de expeditie. Brazilienii n-au autostrazi, metrou si — greu de conceput! — trenuri. O distanta de 500 de kilometri se strabate in 10 ore, pe o sosea care se mai ingusteaza, se mai lateste si tot asa. Campioana mondiala va iesi echipa care stapaneste cel mai bine fotbalul in regim nomad. Antrenorii vor fi obligati sa desavarseasca strategii de rucsac si check-in aviatic. Cei mai importanti oameni ai unei delegatii vor fi maseurii, care ar trebui recrutati dintre halterofili, fiindca vor cara tone de echipament, dintr-o parte in alta a junglei. Italia, de pilda, va avea de strabatut 14000 de kilometri. E ca si cum ar juca primul meci la Istanbul, pe al doilea la Oslo si pe al treilea la Paris. Iar siguranta suporterilor este sinonima cu aventura. Englezii euforici ar face bine sa se bucure daca scapa doar jefuiti, fiindca nu va imaginati ce potential au baietii din favele. Sunt in stare chiar sa-si manance oaspetii! Iar cei mai periculosi infractori se dovedesc ciutanii de 9-10 ani. N-au discernamant, n-au nimic de aparat, nu raspund penal si apasa imediat pe tragaci.
Din patru in patru ani (ati uitat de Africa de Sud si de vuvuzele?), domnul Blatter, acest ministru planetar al turismului si al vanatorii de noi piete, organizeaza partide de fotbal extrem.