AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisBrâncuși n-a vrut să fie ministru de Interne sau director de achiziții

Brâncuși n-a vrut să fie ministru de Interne sau director de achiziții

1. Niciodată Litoralul n-a fost mai pustiu de Sf. Maria. Niciodată. Niciodată. Distanțarea fizică s-a impus de la sine, ca la un cinematograf în care sunt șapte – opt spectatori. Unul pe rândul 14, unul pe rândul 22 și tot așa. Turiștii erau plictisiți ca niște elevi care au învățat fizică în clasa lui Iohannis. În anii trecuți, duminică după-amiază făceai o oră și ceva din nordul Mamaiei până la ieșirea spre autostradă – prin Ovidiu. Duminica asta – zece minute. Televiziile alarmiste au reușit să distrugă și Mamaia, felicitări!

2. Toată presa îl înjură pe Stelian Ion, useristul care vrea să fie primar al Constanței. Eu îi voi lua apărarea. Ce a făcut copilul? N-a făcut nimic în viață până la 43 de ani, dar nu asta-i beleaua. Mama lui a fost sau este directoare ANL și i-a dat băiețelului o garsonieră. Nu mi se pare ceva ieșit din comun, eu i-aș fi spus mamei să-mi dea două apartamente. Stelică, te-am apărat, ai văzut că sunt cu tine! Dar eu n-aș fi avut pe urmă tupeul să urlu „Corupția ucide!” Ai luat casă, bravo ție, dar fără „Corupția ucide!” Cui se adresează USR? Oamenilor sub 35 – 40 de ani. Cum le ceri tu, Stelică, votul unor tineri căsătoriți care au făcut credit pe 30 de ani ca să-și ia casă? Am un caz, Stelică! Soțul – 30 și ceva de ani, soția 27 sau 28. Oamenii au doi copii. Unul are 4 ani, celălalt aproape doi. Această familie a luat credit pe 30 de ani pentru un apartament de două camere într-un bloc de patru etaje. Oamenii stau la ultimul etaj, iar blocul nu are lift. Nu ți-e milă, Stelică, de femeia aia care trebuie să iasă din bloc cu doi copii în brațe? Oare cum reușește, Stelică? Îi duce pe rând? Biata femeie plătește o rată de câteva sute de euro pe lună și îi e aproape imposibil să-și scoată copiii în fața blocului. Dar eu sunt deplasat fiindcă întreb așa ceva. Mama și copilul reprezintă ultimele probleme ale USR.

3. Dacă aș fi în USR, l-aș căuta și l-aș face erou pe omul care a zis că românii au inventat schimbarea de sex. Aici, la noi, a apărut expresia „ai plecat bou și te-ai întors vacă.” E valabilă și pentru puținii diasporezi (cei mai mulți muncesc, își văd de treaba lor) care ne dau lecții de vot.

4. Am mai scris-o: singurul userist (fost userist, acum) pe care îl respect este Nicușor Dan. Dar acum văd că a ajuns să fie comparat cu Brâncuși sau Cioran. „I-ai fi înjurat și pe Brâncuși și Cioran?” Dacă Brâncuși ar fi vrut să fie ministru de Interne, iar Cioran director de achiziții într-un minister – da, i-aș fi înjurat.

5. M-a sunat un prieten. „Sunt în aeroport, la Dortmund. Nemții mi-au făcut testul Covid gratis.” În țara în care neamțul Iohannis e președinte, o familie (tată, mamă, doi copii) care pleacă în Grecia plătește 1600 de lei pentru testul Covid. Oamenii nici nu-și duc bagajele la mașină și i-a costat deja Grecia 1600 de lei.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.163 afisari

12 COMENTARII

  1. Diferenta dintre dintre Psd, Pnl si Usr stiti care i?
    Dacă unii au ramas de stanga si alti nu sunt de dreapta ceilalti sunt legati de stanga cu mana dreapta.

  2. @ Bă Boanchiș , ai început să fii nostalgic după vremurile lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, ?

    • Aia doi, Radu Fasole si Plicusor Costantiescu erau sponsorii scribului etilic Boanchis, turbat de nostalgie securisto-paunistica (ma refer la alti paunesti, nu la poetul-porc; stie el).

  3. & Vezi bă că după nostalgie urmează să te doară articulațiile, să faci cute și riduri, să-și atârne pieile, burta, eventual te îngrași și îți iei și baston, ?

  4. Cei care spuneti ca Boanchis e nostalgic va pun doua intrbari simple :
    1.STITI IN CE ORAS DIN ROMANIA A FOST CONSTRUIT UN CARTIER CU TOATE DOTARILE PENTRU CEI SARACI(NU PUTORII)?SI A RAMAS SINGURUL .
    2.CUM ARATA MAMAIA PE TIMPUL LUI MAZARE?
    E suficent pentru ca trebue sa ganditi mult

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger