AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisBlocurile lui Ceaușescu

Blocurile lui Ceaușescu

1. Știre Agerpres. „Un șofer ucrainean rămas în pană cu o autocisternă pe DE 584, pe sensul de mers Slobozia – Brăila, a fost ajutat de polițiști să-și continue drumul.”Acesta a fost titlul. Din text am aflat și că „șoferul ucrainean nu avea roată de rezervă și nici bani asupra sa. Polițiștii s-au mobilizat, au apelat la sprijinul câtorva cetățeni și împreună cu aceștia au dat jos roata, s-au deplasat la o vulcanizare, unde a fost schimbată anvelopa, apoi au revenit la șofer și au remediat defecțiunea.” Sper că această știre va ajunge la marele actor de război. Ca să vadă și el cât de sufletist și ospitalier e poporul nostru. Sunt convins că la fel s-ar fi purtat și ucrainenii cu un șofer român. Unui prieten de-al meu i-a luat vameșul ucrainean ochelarii de soare. A băgat mâna pe geam, a pus mânuța delicată pe lentile și a zis „Oooo, gaspadin, Paco Rabanne! Sunt ai mei” Da, vorbea cu „gaspadin”, adică în rusă, fiindcă se bat rușii mari cu rușii mici și nu înțeleg ce treabă am eu. De un an mă costă niște probleme străine de mine. Aaaaa, am uitat: „Putin voia să ajungă la noi, dar ne apără domnul Zelenski”. Argument fără fisuri. Mi-ar fi rușine să-l invoc. Am uitat ceva. Dacă șoferul era român, cred că polițiștii îl amendau.

2. Sursa Hot News: „Șoferița care a accidentat mortal două fete în zona Andronache din Capitală a fost condamnată la 4 ani și șase luni.” Mario Iorgulescu și-a luat vreo 15 ani și mai bine. A fost condamnat șoferul Mario sau numele public Iorgulescu? Mai dau un citat de pe facebook. Aparține unui avocat celebru. Doamna Cosmina Cerva, care nu îi cunoaște personal pe Mario și Gino Iorgulescu. „Mă ia frica atunci când citesc comentariile românilor care au orgasm când vorbesc despre 15 ani de pușcărie! Mă ia teama când știu că un judecător a pronunțat o condamanare de 14 ani pentru un accident de circulație (știu, plus alcool/ droguri). Asta nu este justiție, indiferent de cât de beizadea este băiatul… Mă ia frica…”

3. Vă e cam teamă de cutremur, nu? Atunci aveți datoria să spuneți adevărul. Care sunt cele mai rezistente blocuri din România? A. Cele făcute în interbelic. B. Cele făcute pe vremea tovarășilor Stalin și Leonte Tismăneanu. C. Cele făcute pe vremea lui Ceaușescu. D. Cele făcute din 2000 încoace, când au apărut „dezvoltatorii imobiliari”, care se pozează pe șantier și în Bentley. Punctul C, clar. Deja îmi e rușine că până prin 2010 îl înjuram pe Ceaușescu în două texte din cinci. Scriam vreo prostie despre fotbal sau despre rockerii care poartă bocanci vara și ajungeam tot la Ceaușescu. Problema e că se găsesc caraghioși care îl înjură și acum pe Ceaușescu. 2023 minus 1989 egal 34. Acest calcul e foarte bun pentru sănătatea mintală.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.079 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger