1. Îmi pasă de Nicușor cât îi pasă lui de apa caldă din București, după ce a împăducheat școlile din Drumul Taberei și din alte trei-patru cartiere. Dar n-a zis, așa cum e acuzat, că l-ar pune consilier la Cotroceni pe Iohannis. A fost întrebat pe cine ar pune consilier dintre foștii președinți ai României. Ce-ați fi vrut să răspundă? Că îl vrea pe Iliescu? La fel aș putea fi eu acuzat că aș spune ”Dan Barna e de departe cel mai prost”, dacă aș fi întrebat ”dintre cei 50 sau 70 de candidați la președinția României, din ultimii 35 de ani, care e cel mai prost?” Dar oare ce aș răspunde eu, stimată doamnă Clotilde, la întrebarea ”care a fost cel mai slab și obraznic primar dintre cei 10.000 sau 17.000 pe care i-a avut România?”
2. Îi mai țineți minte pe propagandiștii panaramezi care îi cobzăreau în engleză pe Biden și pe Zelenski? După două propoziții în română urma un ”well done, Mister President!” Acum vor fi obligați să învețe franceza. Despre complexele împletiri ale sărutului franțuzesc învățaseră deja la mitingurile lor aberante. Ce a făcut mitocanul de Trump, dom’le! A transmis mișcării progresiste un mesaj ”motivațional”, pe care l-am văzut la plajă, inscripționat pe tricouri. ”Ice tea foot”.
3. În urmă cu vreo 50 de ani, când Ceușescu nu se scrântise, la TVR erau lecții de franceză ținute de Claude Dignoire, un comunist francez care se stabilise în România. Facultatea de filologie i-a dat repede o diplomă, iar TVR îl folosea pentru pronunție. În 2022, poporul nostru tolerant s-a adaptat. TVR Targu Mureș și TVR Iași difuzau concomitent un program în limba ucraineană, iar TVR Cluj transmitea un alt program în ucraineană. Nu știu ce s-a mai întâmplat de atunci. Mai transmite TVR programe în limba ucraineană? Că erau foarte interesante. Nu m-am uitat niciodată mai mult de 16 secunde. Oricum, e bine. De la franceză la ucraineană și înapoi la franceza lui Macron. Nu scoatem și engleza din școli? Că ne face USR programa școlară. Are 12%. Și va împărți 12% între Nicușor Dan și Lasconi. Trebuie să ținem cont de partidul trotinetarilor cu rucsac.
4. Georgică Simion Smardoiu’ l-a mai amenințat cu bătaia, săptămâna asta, pe vreun membru AUR? În Ucraina, măcar, a făcut carieră politică un boxeur adevărat – ”dear Mister Klitshko”, cum îl alinta Clotilde la telefon. Georgică galeriotu’ n-ar fi ajuns în primii 15 ultrași la FCSB, Dinamo și Rapid.
5. Despre dubla cu Bosnia și San Marino nu scriu nimic, azi. Vorba unui mare ziarist, m-am săturat să-i critic pe șefii FRF și ei să se îmbogățească.
Ti-a aparut si articolul pe fanatik. La pareri despre fotbal esti inferior Danielei Crudu.