Paul Valéry spunea despre Paris ca reprezinta „cea mai mare putere emisiva, alaturi de cea mai mare putere absorbanta”. Se referea la Parisul cultural. Bucurestii toxici, postindustriali inghit mizerie rutiera cat Istanbulul si raspandesc cat Cernobalul. Am folosit in titlu cuvantul „biciclism”. Stiu, exista bicicleta, si ciclism. Din pacate, m-am exprimat corect. Biciclism. Ciclism facea Mircea Romascanu, cand castiga, in anii ’80, o etapa din „Cursa pacii”. Televiziunea a transmis, in reluare, o mare parte a traseului incununat cu o victorie romaneasca. Pe atunci, se iesea greu din tara. Iar noi am vazut o bucata de Europa datorita lui Romascanu. Pe coarnele bicicletei lui erau ochii nostri. Ciclism de Calea Victoriei a practicat Mita Biciclista, dama de protipendada, cocotata pe velociped.
In ultimul weekend, pe strazile din centrul Capitalei au navalit biciclistii. Sunt ostentativi si vociferanti. Se manifesta cu violenta dubioasa a activistilor ecologisti. Pana in urma cu 3 zile, n-am avut nimic cu ei, desi sunt periculosi in trafic. Nu le pasa de culoarul 1 si de culoarul 2, nu ridica bratele cand schimba banda. In scurt timp, va aparea, daca n-a si aparut, Biciclismul sindical. Duminica, un sofer a lovit 6 biciclisti. Urat. Zilnic, insa, se produc vreo 50-100 de accidente cauzate de biciclisti. Iar Sindicatul Biciclistilor s-a apucat sa injure soferii. Si nu-i vina noastra. Primariile trebuie sa jaloneze (unde, pe trotuare?) piste pentru biciclisti. Ca sa nu mai amintesc ca, in Bucuresti, pe bicicleta nu faci sport, ci te umpli de ce iese din tevile de esapament.
Cu bicicleta, prin Bucuresti? E ca si cum ai vrea sa schiezi intr-o mlastina.