Biblioteca Națională și campania electorală

1. Săptămâna trecută l-am ironizat pe Mircea Geoană. Acum îi iau apărarea. Emilia Șercan a onorat cu prezența sa Biblioteca Națională, a cerut teza de doctorat a lui Geoană și s-a apucat să măsoare temperatura din sălile de lectură. Era frig și l-a acuzat pe Adrian Cioroianu, directorul instituției. Iar Cioroianu a spus cu ce scop venise acolo ziarista pe care unii au amenințat-o cu moartea. Poate cu moartea pasiunii. Bravo, Cioroianu! Nu-i frumos că ai dat-o în primire, dar răutăcioșii ar spune că, de fapt, ai descoperit-o. Ai descoperit ce frumoasă e, la asta mă refer. Teza lui Geoană a cerut-o din proprie inițiativă, desigur. Nicio legătură cu campania electorală, nu-i așa? Teza lui Burleanu (pentru asta am rugat-o eu, în ziar) și tezele magistralelor magistrate nu le-a cerut. Și de ce să se plângă de frig o cucoană care s-a lăsat fotografiată în baie de fostul prieten? Să ne înțelegem, eu o respect pe doamna Șercan. Pe versanții științei, dumneaei se simte ca Marian Godină în oceanul literaturii. Marian – al doilea erudit din intersecție. Primul e semaforul.

2. S-a prăpădit Dinu Săraru. Parțial eclozații s-au lamentat că „va fi lăudat și Săraru. Așa cum a fost elogiat Eugen Barbu.” Nu e cazul. Mie mi-a plăcut o singură carte a lui. Și aia nu-i aparține. E vorba despre „Jurnalul unui personaj controversat – rememorări provocate de Vartan Arachelian.” Dar Săraru a fost un excepțional animator cultural. În ultimii ani ai lui Ceaușescu, la Teatrul Mic, condus de Săraru, s-au montat „Maestrul și Margareta”, „Richard al III-lea”, „Evul mediu întâmplător”, „Copiii lui Kennedy”, „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” și „Astă-seară stau acasă”, de Toni Grecu de la Divertis, după „O zi din viața lui Ivan Denisovici” de Soljenitan. În 1989, Săraru a fost mazilit și actorii din toată România, nu doar de la Teatrul Mic, au trecut de la impostație la impostură, iar cele mai reușite piese sunt „Corupția ucide” și „Teoria Conspirației.”

3. Dinu Săraru a povestit în cartea făcută cu Arachelian că a reușit să pună în scenă „Maestrul și Margareta” datorită lui Nicu Ceaușescu. „Era prieten cu fiica lui Mizil, Donca, o fată foarte deșteaptă și cultivată, care îi dăduse cartea lui Bulgakov să o citească și o citise.”

4. Am vorbit cu un „foreman” (șef de echipă) care a muncit în șantiere din țări orientale. Localnicii i-au spus „tu să ne dai ordine când o să fim noi în țara ta, nu tu în țara noastră.” La fel au pățit și mulți șefi de multinaționale. În România, nici măcar insurgentul Tolontan n-a reușit să îi dovedească pe străini. Ringier are ziare în toată Europa, dar și în câteva țări din Africa. Nu mai putea Ringier că Tolo și vitejii lui au scos filmul (de mare angajament) „Colectiv”. Șefii de la Ringier n-au fost impresionați nici atunci când ziaricii eroici au capturat mamutul de la Antipa, care voia să-i iradieze pe trotinetarii din Piața Victoriei. Altfel, ei erau foarte sănătoși. Pe urmă i-a întărit vaccinul, ca să ne apere de ruși. De pe baricada din redacție. Impresionant.