Problema cainilor vagabonzi a impartit in doua, in patru, in saispe societatea romaneasca. Cel mai mult au de suferit batranii, fiindca ei sunt cei mai milosi. S-a ajuns la mici razboaie absurde batrani-parinti, batrani-tineri, batrani-autoritati barbare, care vor sa eutanasieze animalele.
N-am pretentia ca spun vreo desteptaciune: singura solutie este sterilizarea. Eu inteleg rostul cainelui la tara, rostul cainelui in literatura, rostul cainelui de apartament. Dar nu pricep care-i rostul maidanezului pe Calea Victoriei si de ce trebuie sa vedem rahati de caini in fata alimentarelor. In Bucuresti, s-au mai miscat lucrurile. Avem vreo 40.000 de caini castrati. Dar continua sa vina zilnic zeci, daca nu sute din afara orasului. O catea naste, in medie, 8 pui. Asta inseamna o haita. O alta nenorocire este hrana. Spre deosebire de javra umana, amarasteanul canin ataca numai cand e flamand. Si nu poate fi satul, din moment ce cade in grija pensionarilor. Daca un batran are pensia 700 de lei si i-au venit intretinerea, lumina si telefonul 500 de lei, din ce bani sa mai astampere foamea patrupedului? Ii da paine. Uitati-va pe pungile cu hrana speciala pentru caini.
Veti citi acolo ca ar contine atatea vitamine, atatea proteine, atatea nu stiu ce. Maidanezii sunt indopati cu paine. Iau in volum, dar nu se satura. Lozinca „transformam cainele comunitar in caine utilitar” va deveni realitate cand vom avea primari si prefecti adevarati, nu propagandisti si ciorditori.