Cauta

Basescu si marea. Marea lui slabiciune, Elena

Dupa parerea mea, exista meserii mai frumoase decat aceea de scriitor. „Meseria de cititor”, scria minunat Fanus Neagu. Eu cred ca neurochirurgul, arhitectul, regizorul de film si comandantul de vas inseamna mai mult decat scriitorul. Imi asum subiectivismul si inevitabilele erori. La polul opus, situez inteligenta din gama Steve Jobs. Pe acest individ il consider un criminal, care a imputinat cele 24 de ore ale zilei si ne grabeste moartea cu inventiile lui idioate. Cand a mierlit-o Steve asta, maimutele corporatiste purtau tricouri cu numele lui.

Motivul pentru care mi-a placut, pana la un moment dat, de Basescu a fost navigatia, aflata in loja profesiilor adorate de mine. Am gresit total, inca din 2004, cand l-am votat ultima data. Atunci a zis ca un comandant de vas nu iubeste marea, ci o respecta, pentru ca se lupta cu ea. Intr-un fel, i-am dat dreptate. Marea o iubesc poetii si turistii. Dar mi s-a luat, brusc, de Basescu. N-am fost prost cand l-am scos din suflet, ci cand l-am bagat acolo pe acest om prozaic, pentru care valurile, cu efuziunile lor metalurgice, cu fagurii lor verzui reprezinta doar un fenomen ce se repeta.

Astazi, ma uit cum se apropie procurorii de Basescu. Daca vor continua asa,  matelotul va fi,  intr-o saptamana, pe aceeasi punte cu Elena Udrea si va confirma sangeroasa istorie a Romaniei. Dupa ce musca din fructul divin si otravit al puterii, carmacii patriei fac abuzuri, chinuiesc poporul, fura si sfarsesc groaznic. Nu trebuie sa ne ducem pana in Evul Mediu. E de ajuns sa revenim in secolul XX si sa ne amintim de Ion Antonescu si de Ceausescu. Precizand, totusi, ca Antonescu si Ceausescu erau doi dictatori care nu aveau ca tinta banul. Romania s-a imbatosat mereu ca e in Europa, dar are ca pecete istorica tradari, jafuri si morti violente ale conducatorilor, ca in Africa, America de Sud si Asia.

Coborand din norii generalitatilor in concretul cotidian, vreau sa evidentiez abrupt ca, in epoca de stralucire a combinagiilor lui Basescu, au fost alungati doctorii din tara, ca sa-si ia Vuittoane niste lacuste pe tocuri. Nu ma refer doar la Udrea. Mai sunt vreo sapte-opt pedeliste-pemepiste de prada si de Prada, dar nu voi intra in detalii, ca sa nu stimulez lupta de clasa. Simptomatic mi se pare faptul ca pe Elena Udrea a turnat-o cea mai buna prietena. Bravoooo, „Romania, te iubesc!” — emisiunea de pe tarlaua lui Sarbu, care si-a sifonat angajatii, dar nicio grija, ca il vor vinde si ei pe Sarbu, fiindca toti suntem datori cu un numar de delatiuni pe zi.

Mda. Inainte de a i se termina efervescentul mandat, Basescu spera ca se va intoarce pe mare. Asta depinde de Elena si de procurori, cei mai buni prieteni ai lui. Si chiar daca se va intoarce, nu-l invidiez pe matelotul care a cautat comori pe uscat. Nici la batranete nu va fi in stare sa iubeasca simfonia din inima albastrului si claviaturile valurilor.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version