Pe la mijlocul anilor ’50, Ion Baiesu era ziarist la „Scanteia tineretului”. A fost trimis sa ia primul interviu din viata lui. Avea 20 si ceva de ani si a ajuns in fata lui Tudor Arghezi, la Martisor. Arghezi fusese reabilitat, dupa vreo 10 ani de foame. Baiesu — coplesit. A dat sa puna o intrebare, prima intrebare. Arghezi a dus mana la buze. „Draguta, acum asculti ce spun eu si pe urma te duci matale si-ti faci intrebarile acasa!”. In anii ’80, dupa ce a scris „Presul”, „Tanta si Costel” sau „Balanta”, Baiesu proceda ca Arghezi. Frumos a fost cand Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor la inceputul anilor ’70, i-a zis lui Baiesu „ma, tu si daca ai scrie maine «Hamlet», lumea tot pentru «Tanta si Costel» te va tine minte!”.
Alta intamplare. In aceeasi nota, avandu-l ca personaj pe Ion Tiriac. Cu toti banii si mustata lui de balaur, Tiriac e o aschimodie pe langa Arghezi si chiar pe langa Baiesu. Dar am luat sobolanul crescut sub nasul tenismanului si l-am asezat pe trena unor creatori pentru ca urmaresc o idee. La o emisiune, moderatorul l-a anuntat pe Tiriac ca-i va adresa o intrebare-surpriza. Omul batea un apropo la prietenia lui Tiriac cu Andreea Marin, nu ma intereseaza ce fel de prietenie, ca m-am saturat de discutiile despre moldovence si mosi. Tiriac s-a uitat luuuung la amfitrionul sau si a spus „lasa tu surprizele, ca poate iti fac io o surpriza si de maine nu mai ai emisiune!”.
In aceste randuri a fost vorba despre autoritate, despre lupte inegale. Si acum trec la parlamentari. Realizatorii de tocsoaie, cei mai multi „de o incultura enciclopedica” (Stanislaw Lec), ii strivesc cand si cum vor ei pe senatori si deputati. Nefiind personalitati, ci combinagii sau sageti de partid, parlamentarii tremura, inghit si se lasa anchetati de toti prostoboii, de toate hapciupaliticele. Si pe urma sunt uluiti cand ii plimba organele in catuse. Vi-i inchipuiti pe N. Iorga, pe P. Carp, pe Maiorescu, pe Goga intrand la DNA si smiorcaindu-se „am incredere in Justitie”?