AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisBani nu sunt, dar pensiile speciale rămân la fel? Sau mai cresc?

Bani nu sunt, dar pensiile speciale rămân la fel? Sau mai cresc?

1. Se înăspresc pedepsele pentru legionarism și xenofobie. Foarte corect. Insist. Foarte corect. Dar legea votată de Parlament e laxă, lasă loc de interpretări. Poți să-l denunți pe unul că e legionar ca în anii ’50, când îl turnai că are cocoșei. Ăla n-avea cocoșei (monede de aur emise în 1945, fiecare cântărind 6,55 grame, care semănau cu piesele de aur din timpul împăratului Napoleon al III-lea), dar făcea câțiva ani de pușcărie degeaba.

    2. Și Iliescu a zis, în 1990, că în Piața Universității sunt legionari. Dar pentru stalinism și ecoanarhism ce pedepse vom da? Am fost în Piața Universității, normal că nu l-am votat pe Iliescu în 1990, mi-e și rușine să mai povestesc că l-am votat pe Rațiu, fiindcă Rațiu e deja ca semifinala U Craiova – Benfica. Stadionul putea găzdui maximum 50.000 de spectatori, dar se laudă două milioane de olteni că au fost la meci. În curând, ăia care nici nu erau născuți în 1983 îi vor spune lui Cămătaru sau lui Cârțu ”io am fost pe stadion, dar nu te-am văzut pe acolo!” Revenind la Iliescu, degeaba a fost un președinte echilibrat nouă ani și jumătate. Istoria va reține primele șase luni, în care l-au trădat reflexele comuniste. Mineriada din 13-15 iunie îi șterge mult din eventualele merite. Dacă nu le rade chiar pe toate.

   3. Persoanele ca persoanele, dar, după ce Nicușor va promulga legea, există pârghii pentru scoaterea în afara legii a unui partid care nu înțelege că iia (cu doi de ”i”, nu?) purtată ostentativ în Parlament aduce necazuri. Și ce la modă era iia, printre cucoane, în urmă cu șapte-opt ani!

    4. N-are Statul bani, am înțeles. Face rost dacă va concedia dacă va tăia pensiile speciale. Nu cumva au avut unii table și pasmanterii pe umeri pentru că n-au fost capabili să ajungă medici, profesori, ingineri, să câștige bani în fața unui laptop sau să repare chiuvete? Așa cum pe cel mai prost medic îl apreciez mai mult decât pe magistralele magistrate ale lui Băsescu, pe un instalator îl prefer unui grad superior. Ai pensie mare la 45 de ani? Să ți-o facă 2000 de lei. Și treci pe taximetrie! Ai luptat tu la Mărășești și la Verdun, dar nu știi ce ambuscade sunt pe strada Dimitrie Pompeiu între orele 17 și 18.

  5. Aflu și mă tot mir că oameni de vârsta mea, care, în anii ’90, rupeau discoteca Vox Maris, ar fi, de fapt, rockeri. Eu nu i-am văzut purtând bocanci nici iarna, dar asta-i situația. Citesc zilnic pe net că oportuniști din ăștia au găsit sau n-au găsit, dar mai caută bilete la Metallica. Un prieten, cu care nu sunt de acord, mi-a zis că ”mi-ar plăcea să am măcar două bilete la concert și să fac bișniță, să cer un preț umflat, rockerii să nu și-l permită și să mă bucur că au rămas două locuri goale și că există doi rockeri care au suferit că n-au fost la Metallica. Atât de mult îi iubesc! Ca pe Vlad Voiculescu.” Normal că nu sunt de acord cu asemenea exagerări.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.265 afisari

4 COMENTARII

  1. 1. Deci in 1990 erai de-al meu… Ca sa te cred ca ai fost printre cei care treceau pe la Km0, spune cine era cel care ii insufletea pe golani?! Numai fidelii stiu ca nu era MM! Eu l-a votat, pe bune, pe Ion Ratiu in Duminica Orbului!
    2. Corect e sa condamni si sionismul, si neomarxismul, si globalismul, si antiromanismul, si anticcrestinismul, si feminismul, si satanismul,…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger