1. Trafic lejer, ieri dimineață, în centrul Bucureștiului. Ăia de-a opta se pregătesc de examenul pentru liceu, ăia de-a douășpea au dat deja bacalaureatul. Pe vremea mea, bacalaureat egal blat, însă nu spunea niciun blatist că ”Eminescu nu știu ce a fost, dar Creangă a fost poet”, cum a cuvântat un absolvent strălucit, care a fost recompensat cu o apariție la știri. Ca să fiu corect, mulți din generația mea, mai ales cei care au terminat științele pozitive, se pot lăuda că ”ultima dată am citit o pagină de Eminescu înainte de nunta lu’ soacră-mea.” L-am comemorat și eu cum am putut pe Eminescu (15 iunie). Oricum am făcut-o mai bine decât scriitorii români, în anii ’90, când îi mânca în ”c” de la ”călimară” să umble cu demitizări, revizuiri și alte hapciupaleli.
2. Pe lângă examene, școala prilejuiește, în perioada asta, întâlniri de nu știu câți ani de la terminarea liceului sau de la terminarea facultății. Astea sunt mai mult întâlniri de recunoaștere. ”Cine-i ăla? Incredibil! N-aș fi crezut că va ajunge propriul lui bunic.” Remarca e chiar delicată. Să vedeți de ce comentarii are parte frumoasa liceului, care a devenit bunică. ”Vai, dragă, arăți superb, ești neschimbată!”, o complimentează rivala din adolescență Pe urmă, rivala întoarce capul, zâmbește și duce povestea mai departe, când își revede o colegă care nu i-a fost vreodată concurentă, fiindcă era ștearsă și în liceu. ”Privește-o puțin, deși nu merită, pe diva generației noastre! Și-a pus o rochie prăzulie, e toată o primăvară, deși ea are o față de priveghi în noiembrie.” Pe vremea comunismului, în asemenea situații se zicea ”vai, dragă, nu știam că Lenin a plecat din mausoleu. O fi în permisie?”
3. Îmi aduc aminte de Irinel Columbeanu, pe vremea când tatăl lui trăia și Irinel era supărat că nu i-a produs bătrânului un nepoțel. Așa că se distribuise pe el în rol de nepoțel, într-un reality show în care zglobiul Irinel și aproape fecioara Monica își recuperau pe la Paris copilăria scutită de griji (el) și împovărată de sărăcie (ea). Irinel a fost un gentleman, transformând ”Ce n-a văzut Parisul” în ”Ce n-au văzut liceencele din Bacău, dar au tot dreptul să spere”. Când porumbița și columbofilul s-au întors de la Paris, Irinel s-a dus, cu cameramanii după el, la întâlnirea de nu știu câți ani de la terminarea facultății. Acolo, printre pupături de conveniență, și-a întâlnit cu coleg cu burtă, chelie și cămașă de la Metro. Plus o vocație certă și bine exploatată de mahalagiu. Și l-a luat mahalagiul în anchetă. Cum a făcut banii, de unde, dacă s-a folosit doar de relațiile sau și de fondurile părinților. Irinel i-a explicat, răbdător și fără emfază (e un domn, nu glumesc și nu se poate contesta) ce geniu financiar e el, dar cârcotașul de cartier tot nu-l credea. Vă dați seama cât se bucură, azi, mahalagiul ăla, văzând că Irinel e la azil?
4. Dacă resursele naționale de petrol, gaze, apă, metale prețioase erau la fel de mari ca resursele de invidie ale poporului român, încă 1000 de guverne ar fi avut ce vinde în pagubă și tot cei mai bogați din lume rămâneam.
