1. Bacalaureatul se ia, azi, mai greu decât doctoratul, iar generația mea ar trebui să renunțe la striptease-ul de caracter atunci când îi ceartă pe ăștia mici care au picat Bac-ul. Înainte de ’89, grea era treapta întâi. Iar treapta a doua era decisivă. La treapta întâi, încercai să ajungi la un liceu de prestigiu. Dacă picai, te mâncau liceele industriale. La treapta a doua, dacă luai sub cinci, școala profesională scria pe tine. Și mi se pare că abia după un an de profesională aveai voie să urmezi treapta a doua la seral, în trei ani. Liceu de 13 clase, complicat, complicat rău. Bacalaureatul, în schimb, era o jucărie. Te duceai ca la marele banchet de-a douășpea. Evit amănuntele, fiindcă nu ne sunt favorabile. Promovare 99,9% pe țară. Și așa s-a mers până prin 2000, chiar 2000 și ceva.
2. Zilnic apar imagini cu magazine de lux devastate în America și chiar în Europa. Barbarii au ajuns și la Bruxelles, și în Germania. Dar în loc să întrebe cu cine are afaceri guvernul doamnei Merkel (cumva cu Putin?), hapciupaliticii au mai furat niște colecții de pantofi.
3. Comuniștii ăștia noi au adepți și în România. Acești adepți nu prea se manifestă. Dar când nu zici nimic înseamnă că aprobi. Comuniștii ăștia noi vor distruge și puținele lucruri bune pe care le-au făcut comuniștii ăia vechi. De exemplu – sistemul de pensii. Dumneavoastră credeți că ăștia vor fi în stare să susțină pensiile? Sistemul de pensii, învățământul gratuit, electrificarea și vacanțele accesibile sunt marile realizări ale comuniștilor vechi. În anii ’50, un scriitor a spus (iarăși am uitat din cine citez) „nu credeam că voi vedea actori la ședințe și țărani la Mare.” În acest moment, avem câteva sute de mii, dacă nu chiar milioane, de români între 55 și 85 de ani care n-au mai fost pe Litoral din secolul trecut. Și nu mă refer la cei care își fac vacanțele în străinătate. E vorba despre oameni care n-au mai ieșit din localitățile lor de zeci de ani. Imaginile alea difuzate obsesiv, cu Autostrada Soarelui blocată în câteva uichenduri din iulie și august, nu demonstrează că se înghesuie lumea în vacanță. Sunt doar câteva mii de mașini. Imaginile alea arată că avem prea puține șosele.
4. Din punct de vedere al transporturilor, nu ne aflăm foarte departe de anul 1861, când drumul până la Constanța dura trei zile. Potrivit cărții – album „Peninsula misterioasă – Incursiune în istoriile Constanței”, scrisă de Doina Păuleanu, drumul era „București – Călărași (cazare prima noapte), trecerea Dunării cu bacul la Silistra (cazare a doua noapte), navigarea cu un vapor poștal până la Bogazchioi (Cernavodă) și, în sfârșit, călătoria cu trenul Companiei engleze.” Pe 16 iunie1882, Eminescu i-a scris Veronicăi Micle că a făcut mai mult de 48 de ore până la Constanța pentru că „a scăpat vaporul la Giurgiu, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână.”