Tot scandalul ăsta despre azile are și o parte bună. Îi va salva pe mulți bătrâni. Toți prefecții și primarii sunt în alertă, dar avalanșa nu a fost stârnită de dragul pensionarilor, ci pentru a-i revitaliza electoral și material pe parțial eclozații din partidul generației Gadget și pe salamandrele oengiste de după Colectiv. Oengiștii tefeliști erau neplătiți de mult, trebuie salvați, va fi nevoie de ei în campania din 2024, care a început deja.
Lucrarea este făcută ca în noiembrie 2015, dar acum băieții au experiență. Spre toamnă încolo se va lăsa cu mai multe arestări decât la Colectiv. Asta-i România – când n-ai bani, arăți cătușe la televizii și le zornăi pe centurile de socializare.
Bine, bine, dar ce vină am eu? Că am scris adevărul în textul de ieri? Probabil că din acest motiv a încercat să mă muște, dar mi-a făcut un compliment, un cascador liric (Florin Iaru) pe care D.R. Popescu l-a scos din arestul miliției în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, iar el nu i-a mulțumit niciodată, după revoluție, fostului președinte al Uniunii Scriitorilor. Actualul președinte, Nicolae Manolescu, l-a lansat pe Iaru. Bineînțeles că poetastrul l-a spurcat și pe Manolescu.
Ieri, Iaru a mâzgălit „Răzvan Ioan Boanchis – greu să îți imaginezi ceva mai odios.” La cât de bine scriu eu și la cât de căznit e el, o fi vrut să îmi spună „O, Dios!” Vă dați seama ce tare sunt? Am ajuns să patronez delirul despre dictatori – odioși! – și alte sevraje financiare sau pe bază de matrafox ale lui Iaru. Mă felicit că o carte a mea se numește „Nemernicii supremi”. Dacă tot sunt odios, am datoria să îmi onorez blazonul.
Eu am mai fost atacat (și pe urmă l-am făcut pilaf chiar în „Nemernicii supremi”) de un sexagenar care obișnuia să combine insulina cu alcoolul. E vorba despre Vadim, dar el bea vinuri roșii din alea scumpe. Iaru bea orice e gratis.
Ca să-ți fac și eu un compliment, Iarule, ești 33% din Vadim. El era lipsit de caracter, dar avea talent și umor. Tu ești și lipsit de caracter, și lipsit de talent, și lipsit de umor.
Iaru a debutat în grup, alături de Cărtărescu, Stratan și Coșovei. Cărtărescu posedă toate calitățile, Coșovei era talentat, Stratan avea nebunia marilor poeți damnați, iar Iaru era și el pe acolo. Cu versurile lui proaspete ca un rebus de Toma Michinici.
Pe Iaru îl cheamă, în buletin, Florin Râpă. În cartea „Stele pitice”, Răzvan Voncu, redactor-șef al „României Literare” și cadru universitar, îl fixează pe Iaru de la pagina 77 la pagina 100, jucându-se cu numele decrepitului. Florin Râpă își găsește un corespondent în Bujor Paragină. Un personaj chiar îi spune „ești o ruină, bă, Paragină, o râpă de om!”
Citez din Voncu. „Trăia în apartamentul mizer în care locuia cu chirie și cu un nesfârșit șir de restanțe la întreținere sau lumină (…), trăia ca un șobolan, din bani plătiți cash, pe sub mână, ca să scape de popriri (de câțiva ani încetase să le mai numere, se adunaseră, cu siguranță), dar îi plăcea asta. (…) Lumea începuse să se sature de datul lui spasmodic din mâini, de vociferări și de incapacitatea de dialog, ca și de ținută tot mai neîngrijită și soioasă. Televizorul nu transmite și semnale odorifere, însă imaginea trențăroasă era suficientă pentru a se bănui restul. (…) Noii-veniți la cârciuma Stele verzi (Green Hours, n.m) nu suportau mirosul greu pe care-l emana, fie evitau să se aproprie, ca să nu fie tapați de bani.” Și tot așa, pe 23 de pagini, într-o descriere argheziană.
Iarule, am auzit, dar nu cred, că „tapezi” și de zece lei! Eu îți dau 50, că nu mi-a fost așa milă de tine de când te-a părăsit iubita din facultate (pe nume D.C.) pentru Mircea Dinescu. Ai reținut, da? De azi înainte, pentru tine sunt „O, Dios!”
