Cauta

Azi avem de toate. Cash, Austria, tefeloaze, Messi

1. După patru-cinci zile de zurgălăi Aus-Raus, tefeloazele care îi apară pe cămătarii austrieci au început să scoată iarăși iodlere propagandistice. Grav e că nu iodleresc doar oengiștii aserviți, bubuiții din Centrul Vechi și salamandrele oengiste care au distrus România din noiembrie încoace. Iodleresc și complexații. Și iodleresc gratis, că doar n-or avea valoarea Evei Kaili. E vorba despre valoarea în bani și despre aspectul Evei Kaili. Frumoasă femeie! Superbă pentru o grecoaică. Dar lucrarea a făcut-o prost. I-a lăudat prea tare pe qatarezi. Spre deosebire de români, grecii proslăvesc un străin doar dacă au un interes greu. 

2. „Firmele austriece regretă ce s-a întâmplat.” Impresionant. Și mai concret – nimic? Hai, hai, concret, concret! Vine Crăciunul, să demonstreze concret că regretă. Mișcare, mișcare, acțiune, acțiune, comisioane zero (sau măcar diminuate) de retragere la cash, reînființarea casieriilor în TOATE sucursalele instituțiilor de cămătărie. Și salarii compensatorii pentru funcționarii români dați afară. Plus prime. Acțiune și în benzinării! La trei plinuri – un bilet de avion spre Viena, că e greu de ajuns cu mașina.

3. Mondialul din Qatar și Schengenul au pus-o în umbră pe doamna Emilia Șercan. Săptămâna asta n-a mai amenințat-o nimeni cu moartea pasiunii. E cadru universitar și a scris „deontologie profesională”. Înainte de ’89, doamna Șercan ar fi intrat într-o cancelarie (din Dorohoi sau Bals) doar în calitate de femeie de serviciu.

4. Să râdem cu „actoriștii” (Nic. Iliescu)! Crezându-se ceva între  Cioran și Cate Blanchett („Strania poveste a lui Benjamin Button”), actorista fruntașă Lia Bugnar ne-a spus de ce nu și-a dorit copii. „Pentru că nu vei fi lângă ei când vor muri. Dacă ești acolo când se nasc și se nasc din cauza ta, ar trebui să fii acolo și când mor.” Stimată doamnă, era mai simplu să spuneți „voi fi singură de Crăciun.” Dar o să vă cumpăr eu un cojocel, fiindcă pe 4 ianuarie veți împlini 54 de anișori.

5.  Trecem peste singurul triumf de autor, reușit de un fotbalist la un campionat mondial (Maradona, Mexic 1986). În 1990, Argentina lui Maradona a făcut 1-1 cu România, a eliminat Brazilia, a eliminat Iugoslavia (deci Croația plus Serbia), a eliminat Italia (țara gazdă) în semifinale și a pierdut finala cu Germania. Messi a demonstrat, la acest mondial, că e cel mai mare fotbalist. Al acestui secol. Hahaha, doar nu credeați că renunț eu la tinerețea mea ca să fiu în trend!

 

Ultimele stiri

  • Franța a lansat racheta nucleară! Care îi este destinația?
  • Publicarea Anunțurilor cu Fonduri Europene: Oportunități și Reglementări
  • Alege ce citești
  • Moby Dick l-a înghițit pe Marele Arhitect cât ai zice pește
  • Ciolacu, Erdogan și o „țeapă” de 1 miliard de dolari
  • România, în pericol de blackout. Autoritățile sunt în campanie electorală
  • Green Deal rămâne fără materii prime. Bătălie cruntă pentru rezervele anemice de litiu și grafit
  • Imagini înspăimântătoare! Femeie atacată din senin, pe o stradă din Capitală/Un tânăr de 25 de ani, reținut – VIDEO
  • Majorări salariale doar pentru ministere și Guvern. Polițiștii, fentați din nou
  • Pe ce vor cheltui bogătașii lumii 4,4 miliarde de dolari în 2024
  • Exit mobile version