Adrian Minune, în holul unui hotel din Milano. A avut un necaz, un accident de muncă. Băieților din taraf li s-a furat clarinetul. Așa că Adrian a intrat live pe facebook, cu un mesaj pacifist. „Cei care sunteți din Italia și puteți să dați câteva telefoane să ni se aducă instrumentul înapoi. Și, bineînțeles, plătim pentru că fiecare are meseria lui și fiecare muncim pentru câte ceva. Asta este meseria lor, foarte frumos, au venit mascați, ne-au spart microbuzul și ne-au furat clarinetul. E meseria lor, foarte frumos, noi n-am fost atenți și clarinetul ni s-a luat, dacă n-am fost atenți. Vă rog frumos, veniți în față la hotel cu clarinetul și Adrian plătește. Au venit mascați, foarte bine! Dacă noi n-am fost atenți…” Adrian e un tip meticulos și îl durea, îl durea, îl durea neglijența.
Așa trebuie să arate respectul pentru meșteșugul semenului și, mai ales, reconcilierea națională. Sunt câteva lucruri de reținut. 1. „Au venit mascați, frumos.” Asta înseamnă că erau politicoși și precauți. 1. „Fiecare cu meseria lui.” 2.”Toți muncim pentru ceva.” 3. Neatenția se plătește. Vorba aia „ce ceas frumos și scump ai. Cât te-a costat?” „O clipă de neatenție.”
Povestea asta îmi aduce aminte de Challenge Day 1993. Un concurs între orașe europene, o nouă Daciada, pe modelul „toată lumea face sport”. Era și miza emoțională București contra Budapesta. A câștigat Bucureștiul cu o participare 93 sau 97%, pentru că încă mai știam să umflăm planul. Trecea câte o babă cu sacoșa, iar activiștii Challenge Day o învățau să dea din mână „ca Dictatorul Ceaușescu” și pe urmă o puneau să semneze pe o listă. „Bravo, mamaie, scriem aici că ai făcut gimnastică!” Dar știți care au fost cei mai buni sportivi? Șmenarii de pe Magheru. Fotbaliști, nu așa, trei clase peste ce avem acum în Divizia A. Să vedeți cum gâdilau șmenarii mingea, o țineau pe sus, dădeau numai din prima, cu interiorul, cu exteriorul, meseriași, meseriași, spectacol, spectacol a fost!
Dar facem spectacol și din gură, peste Adrian Minune. Fază strict autentică de duminică seară. Mergeam la ziua unui prieten, cu mașina altor prieteni. Eram pe Calea Victoriei. Și căutam să luăm flori. Prietenii din mașină au un fiu de 12 ani, care ne-a anunțat: „Uite acolo flori! Are flori domnitorul de la Cazino!” Ce cazino? Trecuserăm de hotelurile Athenee Palace și Radisson, care au cazinouri. Și care domnitor? Statuia lui Carol I era în față. Până la urmă m-am prins. „Domnitorul de la Cazino” era Eminescu și Cazinoul era Ateneul Român. „Domnitorul de la Cazino” chiar avea flori, multe coroane depuse în jurul soclului, pe 15 ianuarie. Fiind un tip sobru și didactic, m-am simțit obligat să aduc băiatul pe drumul cel bun. „<<Domnitorul de la Cazino>> nu e domnitor. E compozitor. Și a compus opereta <<Somnușoare păsărele>>.”