Expozitia Art Safari, gazduita de ciclopul supraetajat de la Scala, a reprezentat un dialog al culorilor despre fertilitatea neconventiei. Organizatorii n-au pretins ca ar fi venit cu o idee originala, reusita lor constand in faptul ca s-au sincronizat, in sfarsit, cu Europa de Vest si America, unde artele plastice au iesit de mult din ateliere si din galerii.
La primul nivel – clasicii. Aflandu-ma intr-un service auto dezafectat, m-a subjugat acordul, aparut in scena deloc intamplator, dintre arta si ceea ce numeam clasa muncitoare. Mi-au placut tablourile „1 Mai liber”, de Ciucurencu (defilare, salopete, steagurile rosii ale partidului triumfator!) si „Portretul muncitorului Lazarescu”, de Iser. Realismul socialist din anii ’50 a fost o oroare, dar cand compromisul urca aceleasi trepte cu maiestria pe drumul spre capodopera, chiar iti poti inchipui ca „Victoria socialismului” n-ar fi fost doar un bulevard al lui Ceausescu, daca generozitatea solara de pe simeze s-ar fi transferat spre toxica utopie ideologica.
La al doilea nivel al Ciclopului — pictorii de azi sau aventura fluviului cromatic la varsarea in oceanul Banului. Jubilatie si mestesug la preturi afisate. Nefiind un hermeneut al exprimarii pe sevalet, public niste nume pastrate in memoria ochiului. Onisim Colta, Claudiu Presecan, Constantin Pacea (fiul lui Ion Pacea), Constantin Flondor, Anca Bodea, N. Maniu, G. Mazilu, Maurice Mircea Novac, Mircea Muresan.
A fost si un aspect care m-a iritat. 30 de lei biletul. Expozitiile nu sunt muzee, ca sa vinzi bilete. Si nu ma conving nici argumentele „ICR a facut un efort financiar sa aduca lucrari ale clasicilor, de la muzeele din tara, deci a existat si regim de muzeu” si „perioada in care s-a desfasurat expozitia s-a suprapus cu Noaptea muzeelor, asa ca sambata spre duminica s-a vizitat gratis”. Daca ai bani, merita sa platesti 30 de lei. Dar meritau sa vada expozitia si multi oameni care isi permit mai greu sa se desparta de 30 de lei.
