AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisAnticorupție și droguri

Anticorupție și droguri

1. Ca întotdeauna, prostoboii comentează efectul, nicidecum cauza. Televiziile ne-au zăpăcit cu „nenorocitul drogat care a omorât doi oameni.” Ăla va sta mult la pușcărie și așa e normal. Punct. Dar de unde a cumpărat droguri nenorocitul? În ce mini-cartel e traficantul de droguri? Care e spirala? Câte carteluri au săgeți în patria noastră dragă? Câți ofițeri anti-drog sunt infiltrați pe spirală? Drogurile vin doar pe Mare sau și prin nord-estul României? 

2. Pe vremea lui Escobar și până la sfârșitul secolului trecut, brigăzile anti-drog din America și Europa occidentală reușeau să confiște doar 10-15% din marfă. Ca să bagi un cartel în faliment trebuie să-i iei 90% din marfă. În România se poate face asta, fiindcă avem și polițiști deștepți, și o puzderie de turnători neconstrânși. Românul toarnă de plăcere.

3. Polițiștii care vor destructura mini-cartelurile sunt singurii care ar merita să ia pensii speciale. La fel și vameșii.

4. În cazul cocainei, „sunt cele mai mari profituri aduse de vreun produs. Prețul kilogramului de cocaină columbiană pură crește de la 4000 de dolari până la 70.000 de dolari. Cu atât îl vinde ultimul traficant din lanț. Înainte să ajungă la cumpărător, kilogramul va fi „tăiat” (falsificat) de șase sau șapte ori, fără să se piardă un gram.” (Frederick Forsyth, „Cobra”, carte scoasă la RAO, o găsiți în librării).

 5. Partidul Generației Gadget zice că luptă împotriva hoției, dar vrea să legalizeze canabisul, fiindcă e medicinal – vrăjeală, escrocherie! Anticoruptia și drogurile nu merg împreună decât dacă ești impostor politic. M-am săturat de trotinetarii care trag pe nas până iau foc. N-am legalizat prostituția, dar legalizăm drogurile sau cum? Insist: unde s-au mai legalizat drogurile înaintea prostituției? În mințile unor trotinetari pe tocuri. „Anticorupție și drogangeală” – cea mai proastă vrăjeală. Parțial eclozații au descoperit drogurile înaintea prezervativului.

6. Vă dau un subiect mai bun decât „Azilele groazei”. E vorba despre Centrele de dezintoxicare. Centrele anti-drog. Câte zeci sau poate sute de mii de euro câștigă lunar, fără a munci, băieții din Sistem care administrează la oha astfel de centre? Am și punctul de pornire. Emancipatul județ Cluj. Mergeți în județul Cluj și anchetați. Sau în județul Cluj nu e voie? Județul Cluj nu apare pe harta oengeurilor scormonitoare, pe care nu le controlează nimeni?

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.812 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger