AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisAntena 3 CNN și alte asocieri inspirate

Antena 3 CNN și alte asocieri inspirate

1. Observând că Antena 3 e Antena 3 CNN chiar și când transmite știrile meteo, CNN încearcă să preia modelul de succes, devenind CNN Antena 3. Nu cred că va reuși, negocierile sunt grele. 

2. Dar parteneriatul Balenciaga – BDSM l-ați văzut? La chestii din astea, ziaricii întreabă „Cum comentați?” În acest caz e „cum nu comentați?”, pentru că nu mai avem voie să venim cu opinii despre binefacerile progresiste. Asocierea Vuitton – Cupa Mondială din Qatar a fost o joacă pe lângă Balenciaga – BDSM. Dar în Qatar suntem doar în faza grupelor, e loc și de alte năstrușnicii. În absența echipei noastre naționale de la turneul final, reprezentanții României la Doha au timp să se pozeze cu trofeul înaintea viitorilor campioni mondiali. E ca pe vremea când alimentarele făceau striptease, dar Ceaușescu se lăsa filmat la mese întinse în codrii deși, după ce se termina vânătoarea. Comentariul era „poporul român trăiește bine prin reprezentanții săi aleși”.

3. Diferența dintre cenzura de ieri și cenzura de azi e că unii cenzori ceaușiști erau – nici nu-i greu – mai deștepți decât roboții de pe centurile de socializare. Vă dau un exemplu. Un domn care s-a evidențiat ca secretar de partid la o instituție de presă a fugit din țară pentru că nu i s-a jucat o piesă „subversivă”. Nu era subversivă. Era proastă. Cenzura făcea și fapte bune. Pe el a vrut să-l protejeze de ridicol. După revoluție, i s-a jucat piesa, pe care a revizuit-o, adică a mai adăugat trei înjurături. Efectul a fost jenibil. Râdea lumea – „aoleu, cu lucrarea asta îl dădeai jos pe Ceaușescu!” Când au apărut editurile particulare, patronii deștepți au angajat cenzori mai deschiși la minte. Oamenii ăia s-au dovedit cei mai buni redactori de carte, pentru că știau să dozeze aberațiile. Să nu înțelegeți de aici că am lăudat cenzura. Mumiile leniniste au dispărut după ’90.

4. Onana, portarul Camerunului, a fost exclus din lot. „Antrenorul i-a cerut lui Onana să-și schimbe stilul în care apară și să opteze pentru unul mai tradițional, lipsit în totalitate de artificii”. Am citat din „Gazeta Sporturilor”. Aici era nevoie de un cenzor, deoarece „Gazeta Sporturilor” e posibil să transforme – de dragul lui Onana – Vechiul Testament, Noul Testament și Biblia în cărți progresiste. Onana, Onana, lasă artificiile, mergi pe tradițional, fiindcă păcatul din Cartea Genezei nu e femeiesc!

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.670 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger