„Dom’le, n-am dormit toată noaptea, m-am uitat cum numără ăia voturile în America!” Păi, dacă ești hapciupalitic, dacă sunteți hapciupalitici, eu ce să vă fac? Dar recunoașteți că stăteați în pat și vă uitați la televizor în echipamentele de Superman?
În 1969, părinții noștri, adică bunicii neomarxiștilor, s-au uitat toată noaptea la Aselenizare. Voi v-ați uitat toată noaptea la Alzheimer. Era un film – „Grumpier Old Men”- în care doi bătrâni caraghioși (Jack Lemmon și Walter Matthau) se ciondăneau ca să cucerească o superbă trecută de 60 de ani, interpretată de Sophia Loren. La Biden nu s-ar uita nici Monica Macovei, iar de freza tip cozoroc a lui Trump a râs și actrița porno Stormy Daniels. Stormy, adică Furtunoasa, l-a găsit pe Trump deshidratat.
Așa, și ce a făcut câștigătorul alegerilor din America? L-a sunat cumva pe sasul elocvent ca un Trabant? Ca să-i spună „doar tu ai crezut în mine, Iohannis!” Nu l-a sunat. Dacă are șansa de a vorbi cu SUA pe firul scurt, Iohannis se așază la coadă la telefon și când e singur în birou.
N-ați dormit toată noaptea, nu? Neomarxiștilor, sunteți slabi de tot în comparație cu vechii comuniști!
După ce a ieșit președinte al Americii, în 1969, Nixon l-a sunat pe Ceaușescu pentru a-i mulțumi. Exact cum am scris. În 1967, când Nixon era în umbră, Ceaușescu a avut intuiție și l-a primit la București cu onoruri cuvenite unui șef de stat. La fel l-a primit pe Willy Brandt, viitor cancelar al Germaniei, când neamțul era un copil al obscurității. La fel i-a primit pe laburiști, când Marea Britanie era condusă de conservatori. Mulți afaceriști români au prins schema lui Ceaușescu și au avut grijă, după ’90, să se pună bine și cu partidele din opoziție. Ceaușescu, la rândul lui, învățase șmecheria de la afaceriștii interbelici, de la Malaxa și Max Auschnitt. Ăștia doi erau diabolici. Colecționarul Vasile Parizescu povestește că Malaxa i-a dat celebrului avocat H. Aznavorian, ca onorariu, un tablou fals de Luchian, după ce Aznavorian îi câștigase un proces cu Max Auschnitt.
Părinții noștri și bunicii neomarxiștilor au trăit greu înainte să vadă Aselenizarea. Au avut frați și prieteni în pușcăriile staliniste. În timpul procesului electoral Alzheimer din America, zglobiii progresiști români de pe centurile de socializare au umblat la diminutive legate de închisoare – „Trump la puscăriuță” sau „Trump la puscărioară”. Pârnaia a fost turta dulce a vitejilor montați la tastatură. Suntem singura țară din lume în care este alintată pușcăria.