Ne-am potolit, da? E o liniște deja dubioasă. Săptămână asta n-a mai amenințat-o nimeni pe doamna Emilia Șercan. Ea scrie „deontologie profesională”, e cu „empatia” și cu „narativul”, dar societatea noastră corporatistă o bănuiește că face muncă intelectuală, hai, mă, ce dracu’! Daca ești intelectuală, nu trebuie să existe poze cu tine făcute într-un loc cu „silențiozitate” (alt cuvânt barbar) și faianță.
Doamna pretindea, în urmă cu ceva timp, că a fost amenințată și cu moartea. Poate cu moartea pasiunii.
La sfârșitul anilor ’90, râdeam când îmi transmiteau că îmi taie patru degete niște băieți cu adevărat periculoși, care n-aveau nevoie de doctorate ca să facă bani.
Și acum o poveste cu amenințări din secolul trecut, ca să începeți săptămâna bine. Îl are ca erou pe prietenul meu Mugurel Stancu, Dumnezeu să îl odihnească! Meci de fotbal în Regie, prin 1995, juca Sportul Studențesc cu niște unii, nu contează. Fotbalul profesionist de la noi și piața de televizie încercau, timid, să intre într-o relație profesionistă. Drepturile de transmisie începeau să fie pe bani. Nu plăteai, nu filmai! TVR, ca întotdeauna, la pomană cu tupeu. Fiind tineri, reporterii și cameramanii au fost iute convinși că s-a terminat mocangeala. Și atunci, din iahnia stricată a socialismului a apărut el, Vrejul! Graur. Dadi Graur. Închipuindu-se important ca Balzac, Dadi s-a pițigăiat: „Voi știți cine sunt io?” Răspunsul corect ar fi fost „ești nea Dadi, hegemonul gecilor de piele din Suedia!” Oamenii, însă, de bun simț, l-au luat ușor, că erau filmați. „Nu știm, bre, cine ești matale!”
Ca orice obraznic neieșit în oraș, Dadi (m-a rugat să nu-i mai spun așa, fiindcă Dadi îi zic doar prietenii) habar n-avea cu cine s-a pus. Prietenul meu Dadi se întâlnise cu brigada lui Mugurel Stancu, din care făceau parte campionii naționali Jimmy Madarjac (baschet) și Mitică Dorobanțu (box). Nu l-a atins nimeni pe prietenarul meu Dadi. Băieții doar l-au fugărit puțin și l-au întrebat dacă vrea să-i cadă un sac cu ciment în cap. My friend Dadi – dezorientat. De unde prezență de spirit? Mon ami Dadi a absolvit IEFS, facultatea de tumbe și urcat pe pereți (spaliere), în șapte ani. Așa că s-a mirat: „dar ce, e vreun șantier pe aici?” La care Mugurel a replicat cu sponteitate, că îl ducea mintea: „nu, mă, vițelule, o să-ți cadă în cap un sac cu ciment așa, din senin!”
Ce dor îmi e de Mugurel Stancu! Cred că am 200 de povești din astea cu Mugurel. Când a plecat, Mugurel a luat ceva și din tinerețea mea.
