Va recomand o carte, „Hotul de vinuri”, de Peter Mayle. Am mai scris despre acest englez stabilit in Provence. Intriga politista este pretextul unei calatorii initiatice in lumea oenologiei franceze. Unui avocat californian i se fura cateva sute de sticle de vin nobil frantuzesc (Latour, Lafite, Petrus, Figeac, Margaux, Chateau d’Yquern), in valoare de 3 milioane de dolari. Cazul este preluat de un detectiv particular care a urmat cursurile Universitatii Vinului de la Suze – la Rousse, din regiunea viticola Cotes-du-Rhone. Detectivul ajunge, pe urmele colectiei de vinuri, de la Paris pana la Bordeaux si in Marsilia, trecand de la personaje aproape mitice ca Dom Perignon (cand a gustat sampania ce avea sa-i transforme, dupa sute de ani, numele in brand, creatorul ei, calugarul Dom Perignon, a zis „acum beau stele”) la milionari pasionati („o cina perfecta e in doi, eu si somellierul”, spunea magnatul armean Nuhar Gulbenkian), printre acestia numarandu-se si Bernard Tapie (Reboul, in „Hotul de vinuri”). Coridoarele cramei lui Reboul se numesc Rue de Meursault, Allee de Pouilly – Fuisse sau Avenue de Chablis.
Dar sa coboram din cosmosul vinurilor in mocirla alcoolului contrafacut. Thedor Codreanu este un eminescolog onest si toba de carte, autohtonist si defazat. In „Dialogurile unui provincial”, profesorul din Husi discuta, printre altii, cu un poet si epigramist din Basarabia, Efim Tarlapan. Va prezint un fragment naucitor. La intrebarile „se mai bea in Basarabia? Mai e de actualitate acea imagine inspirata a lui Petru Carare, ca «intreg pamantul e un butoi/cu cepul in Republica la noi?»”, interlocutorul lui Codreanu raspunde: „Se bea supercantitativ si supernecalitativ! Si pana in 1940, inceputul ocupatiei sovietice-rusesti, s-a baut enorm. Cu vadra! Dar bautura era naturala, fara cusur din punct de vedere ecologic. De aceea, daca e sa-i credem pe bunici, pe atunci nu existau betivi… Prapadul alcoolic s-a prabusit peste (si printre) moldovenii din stanga Prutului o data cu venirea sovieticilor. Ei au adus spirtul si «samogonul» (de la rusescul samo – singur si goniati – a fabrica) – un fel de tuica din sfecla de zahar, puturoasa si nociva; ei au tolerat contrafacerea divinului vin basarabean. S-a ajuns pana la aceea ca vinul se facea din bete de tutun (cultivarea primitiva a tutunului fiind o alta toxina care a bagat in mormant mii de colhoznici basarabeni, indeosebi femei si copii), din placi de pick-up sau cizme de guma (pentru ca bautura sa capete tarie, sa fie aratoasa la culoare si «muzicala» la petreceri…). Se bea apocaliptic, se moare ca la razboi si se rade in dodii, cum rad azi telespectatorii romani de caraghioslacurile lui Garcea… Narcologii nostri au descoperit chiar si o noua varietate a rasului basarabean: rasul alcoolic. E ceva intre umorul negru si hlizeala…”.