Cauta

Ambasada Suediei are umor. Atunci să râdă și la glumele noastre

Pe eminenta agramată Maria Grapini o cunoașteți, nu e nevoie să stric prea multe fraze ca să o prezint. Dacă la creșă se cerea limba română, Grapini n-ajungea la grădiniță. Și uite așa s-a strecurat ea – dar nu cu umilință, ci cu mândrie – pe sub furcile caudine ale sistemului preșcolar până când a ajuns europarlamentăreasă recidivistă, că are două sau trei mandate la Bruxelles.

Cu dezinvoltură, fără să țină cont de infirmitățile ei ortografice, doamna Grapini se afirmă pe facebook. Dumneaei ne regalează, de câteva ori pe zi, cu mici compuneri îngălate. Aceste capodopere de umor involuntar seamănă cu telegramele unei țărănci, care-și imploră fiul de la oraș să-i trimită bani de butelie. Zilele trecute, doamna Grapini ne-a transmis salutări din „Tela Viv”. Cineva inspirat de pe facebook i-a răspuns „bine că n-ați vizitat și Haifa, că naiba știe cum ați fi scris Haifa, eventual din două bucăți!”

Ambasada Suediei a răspuns „Salutări din Kise Leff!” Nu e prima dată când Ambasada Suediei folosește canalul diplomatic (!) facebook pentru a face glume bune. Anul trecut a felicitat SRI, semnând „Băieții blonzi, cu ochi albaștri”. Oamenii au umor, eu îi felicit, dar mă întreb ce s-ar fi petrecut dacă și-ar fi exersat talentul la caterincă într-o dictatură, că tot ne acuză dumnealor că nu respectăm nu știu ce standarde. Cum ar fi fost dacă făceau ei poante în Turcia? Cred că le-ar fi răspuns și Erdogan cu un banc – „dragi oaspeți, poate v-ați plictisit de gazde!”

Au suedezii caterincă? Avem și noi caterinci, din anii ’70, când poate că mamele sau bunicuțele diplomaților de azi au fost la Eforie Nord, la complexul balnear Steaua de Mare – Meduza – Delfinul, unde nordicele erau foarte bine îngrijite. Știți cine le trata pe suedeze de reumatism? Salvamarii. Unele își făceau și zilele de naștere la Eforie Nord. „Ce mi-ai luat de ziua mea, iubitule?” „Ți-am luat 500 de coroane din geantă, dar s-a întâmplat o nenorocire”, se văita salvamarul. „Ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat?” „Am luat coroanele ca să-ți fac o surpriză, iubito! Voiam să le schimb la un preț bun, dar m-au prins niște bandiți internaționali și <<mi-au speriat>> banii!” „Nu plânge, iubitule, nu fi trist, salvamarul meu viteaz! Mai ia 500 de coroane, fiindcă vreau să-ti ridic moralul și vâsla!” Circula în epocă și o poezioară, tocmai bună de pus pagina de facebook a ambasadei suedeze: „Mi-e dor de iubirea ta, care/ cât vâsla-i de mare și tare!”

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version