Cauta

Aloooo, Anticorupția? Oare cine a dat șpăgi să intre în țară?

Aloooo, Anticorupția? Oare cine a dat șpăgi să intre în țară? - Ziarul National

Vin acasă eroii noștri. Occidentul tocmai le-a transmis cât de mult valorează și eu nu sunt de acord cu acest tratament. La graniță, în Austria, diasporezii se plângeau că n-au apă. De vină este PSD. A dat cu gaze, în Piața Victoriei, în loc să folosescă tunurile cu apă. În cazul tefelistului bătrân Grigore (îl știți pe ziariciul Grigore?) trebuia băgată în tun rezerva de iod a Mării Negre, fiindcă Grigore are și restanțe din copilărie. În satul lui ploua rar, în satul lui boierii n-aveau vacă, dar aveau râie. Omul e genial. Lucrează în presă cum lucra pământul. Scrie cu hârlețul și scoate bolovani pe gură.

În aceeași ordine de idei, v-aș ruga să nu mă mai faceți pesedist. Nu i-am votat în viața mea pe scârboșii ăia lacomi. Dar nu-mi place cum se face anticorupție în România și nu am suportat orgiile neotovărășești din Piața Victoriei, unde se ejacula în grup când se auzea cuvântul “cătușe.” Nu sunt pesedist, am fost și eu în Piața Universității. Aoleu, ce jeg era în zona corturilor! Dar și vamaioții ăia de asfalt se credeau eroi.

Alooo, Anticorupția? Oare cine a dat șpăgi să intre în România? Pe vremea mea, plăteai (legal, la ambasadă) o taxă pentru viza de Italia sau de Spania. Acum se inversează lucrurile. Diasporezii se descurcă la vamă și vin să ne învețe de acasă cum să votăm. Se întoarce intelectualul satului de pe schelele de lângă Napoli sau Toledo și ține o cuvântare înălțătoare în fața țăranilor. Și după două săptămâni se înalță toți.

Vameșii n-au cum să-i rărească pe diasporezi, pentru că aceștia au o linie defensivă inexpugnabilă, care pleacă în atac și te dărâmă. În fotbal există expresia “cea mai bună apărare e atacul”. Fiți atenți ce apărare are Diaspora! A venit peste noi cu echipa mare. În poartă, Brâncuși și nu mai e nimic de adăugat. Rică Răducanu a fost prins o dată în ofsaid și de alte câteva ori a marcat din penalty. Brâncuși ne prinde în ofsaid de o sută de ani și e golgeterul nostru național. Fundaș dreapta mă gândisem să-l bag pe Bălcescu, dar e prea plângăcios. O să merg și pe dreapta, și pe stânga cu oameni de știință. Henri Coandă și Emil Palade nobeliatul. Între Coandă și Palade bag trei stoperi de vă leșin. Cioran, Eliade, Eugen Ionesco. Pe unde să le dai gol ăstora, pe unde? Bravo, Diaspora, ne-ai învins!

Asta s-a întâmplat în visele mele, ca să scuz înfrângerea. Că de învins, Diaspora ne-a învins cu unii care nu erau buni nici de maseuri. Ce goluri din foarfecă ne-au dat campionii care zugrăvesc vestiarul și igienizează grupurile sanitare!

Ultimele stiri

  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Soții Iohannis, trecuți din nou pe lista datornicilor
  • Nelu Iordache iese din închisoare după decizia definitivă a Curții de Apel
  • Generația care dezvoltă România: s-au deschis înscrierile în ediția 2026 a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • VIDEO. Premierul Bolojan, huiduit, vineri, la Iași. „Trădătorule!”
  • Operațiune dramatică de salvare. Momentul în care un bărbat e scos din apa înghețată a râului Jiu – VIDEO
  • GER aspru în România! Meteorologii anunță temperaturi de -19 grade. HARTA zonelor vizate de avertizările Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute
  • Greva foamei la Combinatul Liberty Galaţi. Cartel Alfa: Peste 3.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, „cu salarii restante de luni de zile”
  • Comunicat de presă SC ACCESOR SRL
  • Ultimul obstacol: De ce sabotează Vladimir Putin „Pacea de 90%”?
  • Exit mobile version