Tema alienarii in societatea occidentala a fost abordata, in Franta, inca din anii ’70. Primul care a adus-o in discutie, la noi, a fost Eugen Simion, in “Jurnal parizian”, publicat chiar in acea perioada. Astazi, sociologi, istorici (pe psihologi nu-i poti lua in serios), specialisti in comunicare sau reviste de cultura (la noi, “Romania literara”, intr-un numar din 2013) trateaza subiectul cu ingrijorare. Suntem o natiune bransata. Cu totii avem plasma, laptop, tableta, smartphone.
Din cauza emanciparii noastre, Provincia nu se mai deosebeste de Capitala. Intre Bucuresti si Medgidia sau Buzau nu mai e nicio diferenta, pentru ca lumea nu mai cunoaste strada, piata. Le parcurge, dar nu le mai respira, nu mai face diferenta dintre bulevard si prispa. Bucuresteanul si buzoianul sunt egali, amandoi traiesc la televiziunea prin fibra si pe Internet. Iar acest Internet nu ne uneste. Ne uniformizeaza. ”Prostia omeneasca se manifesta prin opinia publica”, zicea Pamfil Seicaru. Imediat dupa revolutie, opinia publica gasea brese pentru a se exprima. Azi, in plina fisura morala, opinia publica are largi spatii si se pronunta pe absolut orice tema. Imaginati-va cum ar fi ca, la opera, sa se amestece pe scena baritonul cu spectatorul care are bilet la galerie. Cam asa s-au democratizat si studiourile de televizie. Moderatoarele sunt angajate daca au pedegree de precupete, iar elita invitatilor e alcatuita din vraci, ghicitoare si regi de pagoda fara canalizare. Democratia din Romania le-a permis prostilor sa se obrazniceasca si pe urma sa devina hoti iubiti de popor.