“Alain Delon is back”

“Alain Delon is back” - Ziarul National

Am văzut la TV5 Monde ultimul interviu al lui Alain Delon, dat în urmă cu o săptămână. Ziaristul Cyril Viguier insista: “Alain Delon is back!” Discuția a avut loc pe proprietatea lui Delon de la Douchy. Cred că domeniul e cât jumătate de Snagov. “Filmam ceva prin Loiret, am trecut pe aici și m-a impresionat gardul. N-a fost ușor să obțin tot ce vezi aici”.

La 85 de ani și un AVC, Alain Delon are mintea brici și răspunsurile sunt ca mintea – tăioase. Urăște internetul. “Tot ce apare acolo despre mine n-are legătură cu mine. Mă sună copiii mei și tot felul de ziariști să mă întrebe dacă sunt adevărate lucruri care nu mă interesează”. A fost prieten cu Giscard d’Estaing. L-a susținut când a pierdut alegerile în fața lui Mitterrand. “Știam că va pierde, dar Giscard era prietenul meu, chiar dacă era îndrăgostit de Mireille D’Arc”. Și a început să râdă. Ce șanse să aibă vreun bărbat în fața lui Alain Delon? După ce a ieșit președinte, Mitterrand l-a decorat pe Delon. Dintre toți președinții,  Delon l-a adorat pe Charles de Gaulle. “Mi-a plăcut totul la el. Mă întrebi dacă se va mai naște un om ca de Gaulle. E posibil, dar noi nu-l vom descoperi”. “Macron vă place?” “Chiar așa am ajuns? Punem președinți de 40 de ani?”

Și acum momentele tari. Viguier l-a întrebat ce părere are despre islamiștii radicali. “Să plece acasă la ei”. “Dar unii s-au născut aici”. “Așa, și? Au strămoși aici?” “Nu vă e teamă?” “La câte am făcut, trebuie să-mi ia și mie cineva beregata”.

“Ce actor francez de azi vă place?” Pe ecran au apărut câteva poze. Delon a început să se strâmbe. Ultima fotografie, cea a lui Vincent Cassel. “De ăsta îmi place, fiindcă am fost prieten cu tatăl lui”. “Dar actori americani?” “Marlon Brando. E bun și Clint Eastwood. Dar nu-i nimeni ca Brando. Pentru Brando aș fi făcut orice”. Și a făcut. Unul dintre fiii lui Brando l-a omorât pe soțul surorii sale, Cheyenne, pentru că o bătea. Cheyenne se pare că a fost complice, era și dependentă de droguri. Alain Delon a ascuns-o pe Cheyenne Brando la Douchy. “Am vrut să o scot din Franța, să o duc pe proprietatea mea din Elveția”. “Dar nu vă era teamă de lege?” “Era vorba despre fiica lui Marlon Brando, nu mă interesau alte lucruri”.

Și atunci mi-au venit în minte două filme. “Nasul”, când Michael Corleone e trimis în Sicilia, și “Clanul Sicilienilor”, când Alain Delon și Jean Gabin pleacă în America. Multe cărți și filme au fost progenituri ale realității. Dar niciun scriitor sau cineast nu a trăit viața personajelor sale după ce le-a făcut celebre.

Vă dați seama ce ar fi pățit Delon, în aceste zile, dacă era român? Parcă îi aud pe vorbitorii de giboneză corporatistă: “aaaa, coruptul ăsta e conservator și n-a terminat nici liceul!” Da, dar voi aveți bibliotecile în telefoane și mai multe masterate decât cărți citite! Nu mai știu cine zicea că e greu să citești, fiindcă îți trebuie veioză și ochelari. Dar eu am soluția. Pentru voi, o să inventăm trotineta cu abajur și cartea cu față de pernă.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
6.753 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img