A murit Mihai Carciog, creatorul saptamanalului „Expres” si al cotidianului „Evenimentul Zilei”. Dupa ’90, l-am intalnit doar de 5-6 ori. Nu m-am intersectat cu el in presa. A fost prieten cu tata, nu cu mine, dar ma enerveaza ca despre „Mannix” sau „Lordul” se povesteste de parca n-ar fi existat inainte de Revolutie.
Mannix era un tip elegant , tacut, chiar misterios si o figura in lumea literara, desi nu comitea pe hartie. De fapt, incepuse un poem — „un strop din mine a inghetat, pe aisbergul indepartat” — iar nasul lui, Mircea Micu, il intreba, zambind pe sub mustata, cand va termina capodopera. Cu Gheorghe Pitut si Mircea Micu scotea cele mai frumoase si nepolitizate almanahuri literare, iar prietenii lui considerau ca „Mannix e un tehnoredactor de geniu”. Cel mai mult imi placea cand mergeam cu el la Sinaia-Cumpatu. N-am cunoscut, pe vremea lui Ceausescu, un sofer mai bun. Avea o Dacie neagra si ceva lichid scotian la bord, iar intre Baicoi si Banesti ne intreba, sobru ca de obicei, „vreti sa dansam cu masina?”. Si se apuca sa faca piruete pe roti, printre jaloane imaginare. Emana o siguranta nemaipomenita, inclusiv financiara. Legenda spunea ca ar fi avut un unchi bogat in Anglia, decorat de Regina, care-i trimitea in fiecare luna 100 de lire sterline, iar de Pasti si de Craciun 1000. Nu-mi doresc sa aflu cat miez de adevar contine istorioara, dar banii erau ultima problema a lui Carciog. „Lordul” nu parea ca traieste in comunism. In ’92, m-am apucat de o mica afacere (proasta) si i-am cerut 200.000 de lei. Suma serioasa, pe vremea aia. M-a trimis la un domn contabil, Stoian, si nu m-a intrebat cand ii voi restitui banii. Stia ca niciodata. Ultima oara l-am vazut in 2002, la Casa Scriitorilor, cand a fost botezat nepotul lui Mircea Micu. Mannix statea la masa cu Fanus, cu tata, cu nea Mircea. Trecusera 10 ani de cand Mircea Micu fusese calomniat in „Expres Magazin”, iar Mannix tot nu vroia sa dezvaluie cine a mazgalit notita din ziar. Il ruga nasul lui sa divulge numele unui prapadit de subaltern si el refuza! Tacea, pe aisbergul lui indepartat.