În martie 1990 au fost evenimentele interetnice de la Târgu Mureș, cu Mihăilă Cofariu, cu UDMR, cu Vatra Românească, mă rog, știți povestea. După 30 de ani, avem incidentul de la Ditrău. Comunitatea maghiară s-a speriat de doi brutari din Sri Lanka. Oamenii știau ei ceva. Nicolae Iorga a spus, pe 7 Decembrie 1914, într-o conferință ținută la Ateneul Român, că „ungurii au venit în cete mici.” Textul lui Iorga a fost publicat de Editura Vicovia, în 2014, și are titlul „Popoare turanice parazitare”.
De la cei doi brutari a început un adevărat circ. În fiecare neomarxist s-a trezit un boulanger (brutar în franceză). Au fost învinovățiți patronii brutăriei, deși pe singalezi (așa am înțeles că se zice, dar nu mă preocupă, fiindcă eu n-am rezolvat-o nici pe aia cu andorranii/ andorrezii) îi prigonește comunitatea, nu firma. Imediat a apărut și charismaticul oportunist Mandachi – ăla cu metrul de autostradă – care a promis că îi va angaja el pe cei doi brutari extracomunitari. Eu m-aș simți mult mai în siguranță dacă viteazul Mandachi s-ar sacrifica mai rar pentru patrie.
E normal să confundăm o firmă cu o comunitate. La noi, contabilul Vlad Voiculescu a ajuns ministru al Sănătății, așa că unde-i eroarea? În același timp, suntem țară în care politicienii vechi au dovedit că au în chiloți cepe, nicidecum „un plural feminin de masculinitate” (Tudor Arghezi). Tot Arghezi scria că „fiecare om capitonează un schelet” și „îl iau în brațe ca pe radiografie.” Da, fiecare pesedist și fiecare liberal capitonează un schelet și îi citesc organele ca pe radiografii. Când pesediștii și liberalii scot puțin capul, scot și organele câte o radiografie și o pun în lumină.
Am văzut că revoltații din Ditrău s-au strâns la Căminul cultural. Dacă udemeriștii ar avea timp și de altceva în afară de defrișări, s-ar fi gândit să le proiecteze oamenilor un film – „Green Book, o prietenie pe viață”. Cam tezist, dar mai bun decât un discurs. În America anilor ’60, un pianist de culoare, homosexual, alcoolic, timid, cult și l-a luat luat, ca șofer, pe un italian agramat, smardoi, cu mulți copii acasă. La început se priveau pieziș, dar s-au împrietenit și am încălecat pe-o șa. Ca terapie, povestea era bună pentru Ditrău.
Dar la noi nu se poate. Aici actorii nu sunt pe ecran ori pe scenă, ci pe facebook. Mai nou, urlă și actrițele. Sau ce-or fi ele, că, pentru mine, actriță a fost Carmen Stănescu. Vociferantele astea sunt frumoase ca Meryl Streep și talentate precum Cezara Dafinescu în palton.