AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisAcolo unde nu e nicio trotinetă

Acolo unde nu e nicio trotinetă

1. Numărătorii de cornere s-au entuziasmat pentru că o duduie corporatistă, angajată la FRF, a organizat nu știu ce Fan Zone. Extraordinici, extramorocar! Românii au fost efervescenți în piețe și în tribune, mi se rupe mie de Fan Zone. Vechea conducere a FRF a construit sedii și baze sportive (Casa Fotbalului, Buftea, Mogoșoaia), a adus Euro 2020 și finala Europa League la București. Fan Zone e mai puțin decât prima colibă de paie din povestea „Cei trei purceluși.” Dar să vedeți ce valoros e biroul de presă al FRF, oooooo! Au fost elogiați și ziaricii ăia. Biroul de presă al FRF e, de fapt, un coafor, in condițiile în care noua UEFA e condusă de tocilari, nu de foști fotbaliști, iar realizările s-au văzut în faza grupelor. Rezultate ciudate și naționale sleite. Numărătorii de cornere sunt niște zei. Cu prefix. Stupizei. Pe primul loc la Euro, pentru noi, au fost românii din tribune, pe doi Edi Iordănescu și pe trei echipa. FRF de azi e o colibă de paie cu wi-fi. Mircea Sandu a făcut Casa Fotbalului, ăștia au făcut un cort. Și ziaricii îi elogiază.

 2. Am fost la Forte dei Marmi. Monte Carlo al Versiliei, dar pe vechi, ca în anii ’70. Chelnerii, cameristele, nu mai amintesc de recepționeri au avut strămoși doar de pe continentul nostru. Versilia s-a protejat, nu e Franța sau Germania. Nu m-a deranjat nici măcar pista de biciclete de pe esplanadă. Mi-au trecut prin fața ochilor mii, poate zeci de mii de biciclete și NICIO TROTINETĂ. NICIUNA. Sigur, în Toscana până și italiana e altfel. Când s-a unit Italia, se vorbea în mii de dialecte. Aproape fiecare sat pe limba lui. Și oamenii de stat au avut de ales între limba vorbită la Roma, limba vorbită la Napoli și limba vorbită la Florența. A fost aleasă limba Renașterii – fiorentina. În urmă cu 50-60 de ani, doar 50% din populație vorbea (corect, că două cuvinte cu accent nașpa scot și eu) fiorentina. Italia s-a salvat pentru că are temperament, pentru că e drăcoasă, pentru că are personalitate.

3. Sper să râdem și săptămâna asta cu creatorul autobiografic SF numit Cozmin Gușă. În ultimele trei zile și-a creat o realitate paralelă superba. După ce a făcut vraiște-razna-muci judoul românesc, Cozmin (ce dungă ai pe buletin?) s-a solidarizat cu judokanii ruși. Nici nu i s-au uscat lui Putin lacrimile – pe sfinxul de la Kremlin l-a emoționat gestul lui Napoleon de Mănăstur – că Gușă al meu a mai dat o lovitură. A primit o epistolă de la Trump. Donald Trump. Donald (rățoiul, prietenul lui Mickey Mouse) i-a scris lui Gușă ca să-i ureze succes la președinția României sau a galaxiei, n-am reținut exact. Cozmine, toată treaba asta a avut un substrat. Trump te-a văzut că ești gigolo și a vrut să se pună bine cu tine ca să nu i-o sufli pe Melanie. Ești frumos, ești irezistibil, ce-i al tău e al tău și sper să nu molipsești pe cineva. Dar faza cu Melanie Trump te rog să rămână între noi! Ești discret, da?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.625 afisari

4 COMENTARII

  1. Ehe, unde sunt vremurile in Mircea Sandu umplea avionul cu ziariști obscuri la deplasările naționalei?

  2. Securitatea( Dancu& Coldea ) care l-a impus pe Burleanu , considera fotbalul un fenomen periculos ca antreneaza mase mari de oameni si pot scapa de controlul lor , astfel se explica regresul fotbalului cu acest Burleanu , au luat si una din putinele bucurii ale oamenilor si au distrus fotbalul .

  3. Taman ce mă gandeam să-ți laud pen și antepen ultimile articole, dar na, ai venit cu ultimul și ai dat, cum se spune, cu mucii-n fasole!
    Păcat, în cele două ai fost și nu exagerez deloc, genial !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger