AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisAcești mici Escobari care ajung la orgasm cu supozitorul

Acești mici Escobari care ajung la orgasm cu supozitorul

1. O să-mi rămână mereu acel Toto Cutugno de pe vremea radioului din bucătărie. Înainte de ’90 nu-mi permiteam nici să visez că voi vedea Toscana și Liguria, Napoli și Capri. Toto Cutugno ne-a adus Italia lângă aragaz. Flacăra aragazului era mică, dar Cutugno ne încălzea sufletele. „Nu te vom uita, Toto!” sună aiurea. N-avem cum să-l uităm nici dacă am vrea. Îl vom asculta până ne vom duce și noi. Dolce Italia! Bucureștenii n-aveau apă caldă, dar aveau gondolier. Pe Toto Cutugno. Azi, nu mai au nici gondolier, nici apă caldă. 

2. Când s-a scrântit, Ceaușescu nu era așa tupeist ca parțial eclozații din partidul psihotrop. În cazul accidentului de la 2 Mai, Generația Gadget acuză poliția (și are dreptate), dar nu spune mai nimic despre consumul de droguri. Normal. După ce a distrus sistemul medical înainte și după pandemie, partidul psihotrop încearcă să legalizeze canabisul. Ai dreacu’ de Escobari care ajung la orgasm cu supozitorul!

3. Rădoi, liderul salariaților de la metrou, a fost internat la un spital din Constanța. Când partidul psihotrop era la putere, s-a discutat la modul agresiv despre reduceri salariale și concedieri la metrou. Credeți că trotinetarilor le pasă că nu mai are cine să facă revizii la metrou? Ce contează că un om care se ocupă, de pildă, de siguranța circulației subterane se formează în cinci ani? Înainte de 2020, metroul venea la două sau trei minute, iar în punctul de confluență de la Unirii trenurile soseau și la un minut. Acum, pe caniculă, vagoanele cu vopseaua crăpată se târăsc prin tunel și apar în stații o dată la 15 minute. „Trenul galben fără cai” s-a transformat într-un șobolan șchiop și bezmetic.

4. Dar la ce ne trebuie nouă metrou? Avem pistă de biciclete pe Calea Victoriei. La Paris se spune că, în orice loc ajungi, calci prin istorie. Scriitorul Nicolae Iliescu mi-a povestit (am mai băgat-o pe asta) că un prieten stabilit la Paris i-a zis „în orice bistro intri trebuie să te simți măreț. Poate că acolo s-a pisat Balzac.” Pentru București, Calea Victoriei înseamnă Paris. Nu Micul Paris. Paris. Habar n-ai unde s-a pișat Eminescu! Iar acești corporatriști de o ignoranță feroce au spintecat Calea Victoriei cu o potecă unde se antrenează pentru colonoscopie cu șaua de bicicletă.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.