Cauta

A venit criza și ne-a luat

A venit criza și ne-a luat - Ziarul National

1. Noul ministru al Învățământului, Ligia Decu, a zis că “vom operaționaliza România educată!” România a fost posedată atât de pervers încât nici nu se mai supără dacă o “operaționalizează” cineva. Doamna ministru are Fullbright și SNSPA pe ea, e ca Bruce Lee cu centură neagră cu 12 dani, așa că e normal să vorbească în corporateză. Decât să “operationalizati România educată”, mai bine ați înlocui ce a fost prost în trecut cu lucruri care să le folosească elevilor. Vă dau un exemplu. Mărunt, dar edificator. În toate școlile muzica se predă că pe vremea mea. Copiii trebuie să bată măsura (2/4, 3/4 și alte aberații) și să dea din mână ca polițiștii de circulație. Nu vor toți școlarii să devină cântăcioși profesioniști, așa că “operationalizați” ora de muzică înlocuind aberația asta cu Istoria muzicii. Să învețe copiii când și unde s-a născut Mozart, vorbiți-le despre Salzburg, legați muzica de geografie, istorie, turism. Dimensiunea culturală contează, nu să bați măsura.

2. Criza a venit și se vede în construcții. Antreprenori care promiteau că vor face, să presupunem, o sută de case, au ridicat două sau cinci, pentru că materialele sunt scumpe și acum n-au cui să vândă. Înainte se grăbeau, acum le convine să o lase mai ușor și e normal. Iar progresiștii să stea liniștiți. Casele fițoase se vor vinde oricum. Clasa de mijloc e afectată, pentru că băncile, drăguțele, nu prea mai dau credite. Criza o poate atenua Statul, dar nu vrea. De fapt n-are voie, ca să intru la “Teoria conspirației”, această lozincă fiind unicul argument al Generației Gadget. România va survola situația dacă firmele autohtone nu vor mai fi discriminate. Statule, protejează și firmele românești măcar pe sfert cât protejezi multinaționalele inocente!

2. În 2015, Sorin Satmari a publicat cartea “Stand Up Comedy”, în care a introdus piesa de teatru “Loțiunea de cenzură”. Eu am scris prefața cărții, așa că nu voi umbla cu basme, stăpânesc bine subiectul. Cu trei săptămâni înainte să moară, Satmari m-a sunat și mi-a spus o chestie nasoală despre piesa lui. Vorbea gâjâit, el și cancerul împărțeau aceeași porție de oxigen. Încredințase “Loțiunea…” directorului unui teatru de revistă, sperând că acesta o va pune în scenă. Cunoscutul oportunist, care exploata credulitatea bătrânilor într-o reclamă pentru farmacii, n-a montat “Loțiunea…”, dar și-a însușit pagini întregi din ea, într-o comedioară jucată la același teatru și semnată de el, da, de el, de directorul băgăcios și rapace. Am scris asta și în 2017, când s-a prăpădit Satmari. Iar când a murit Jean Constantin, același director s-a făcut că-l omagiază, dar a încercat (n-a reușit) să micșoreze un artist care era mai bun decât el. “Deși n-avea studii superioare, Jean Constantin a fost un mare actor.” Pe 28 mai 2010, în “Național”, i-am transmis domnului de meserie șef că “oricâte facultăți, partenere cu prenume de bere, vile și funcții ai aduna, tot n-o să te apropii vreodată de talentul lui Jean Constantin!”

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version