În România, doctoratul se obține mai ușor decât bacalaureatul, așa că pe copiii ăștia îi chinuim degeaba. Totuși, proba de epilare masculină când are loc? Dacă ne respectăm, trebuie să creștem o generație de badigarzi bisexuali.
Iar la limba română era frumos să venim cu ceva nou. Poezia de dragoste, poezia patriotică – niște tâmpenii. Aș fi văzut subiecte din poezia de acțiune. Să presupunem că un băiat pleacă în Italia, să se facă springar. Avem obligația să-l dotăm cu o zestre culturală. Poezia de acțiune. Intră copilul în casă peste o zgripțuroaică broscară și o torturează. Nu trebuie să și recite ceva? Acesta este rolul poeziei de acțiune. „I-am rupt capul și o mână, bat baba de-o săptămână.”
Diplomă de bacalaureat ar merita și cântăcioșii de manele. De exemplu, Guță. Înainte de publicarea acestui text, Guță avea vreo șapte copii cu cinci țiitoare, dar nu s-a dus niciodată la primărie, să declare căsătorie. Probabil că n-are buletin. N-o fi oprit Dinastia căruță, atunci când s-a născut „Regele manelelor”, cum îl alintă presa. Pe Guță ar fi frumos să-l înscriem la Conservator, pe urmă îi dăm diploma de bacalaureat, iar la sfârșit îi facem și buletin.
Ieri, la prânz, într-o cafenea din Dorobanți se făcea analiza primei zile de bacalaureat. La o masă – patru vlăstare ale României, cu fuste late cât șervețelele. Un prieten, care se sărbătoarea pe căldura aia, a comandat o sticlă de vin (‘nu-mi pune și apă, că sunt cu mașina!”) și a avut niște observații tonice. „Brunetele și roșcata par serioase, vor ajunge outletiste. Dar o vezi pe-aia blondă? Dacă o chemi la tine acasă și îi dai 500 de euro pentru taxi, nu i se pare nimic anormal. Uite-o, e ca o plantă! La 20 de ani va pleca în Italia, la produs, se va umple de bani, își va cumpăra câte o pereche de pantofi în fiecare zi, iar la 30 de ani va fi femeie de serviciu!”
Omul exagera, dar cam asta e succesul pe care îl avem în toate domeniile. Îmi vin în minte actorii, pentru că am un televizor în fața laptopului, iar actorii noștri joacă la buletinele de știri, la tocșoaie și în piețe mai bine decât în filme și pe scândura teatrului. În anii ’60, când francezii au început să facă filme la noi, se spunea „o coproducție româno – franceză, cu actorii lor și caii noștri.” Azi e mai rău. Dați pe HBO sau Cinemax sau ce Paramount mai aveți pe cablu și veți vedea producții americane, cu acțiunea plasată în Rusia și filmată la București. Taximetristul înjură în română, iar personajul principal zice „ce nervos e rusul!” Și noi ne supărăm că ăștia mici nu scriu corect în română. La ce le-ar folosi? Lucrurile s-ar schimbă, nu foarte mult, dar s-ar schimba dacă am băga în manual poezia de acțiune.
