Cauta

1 Mai la Mare. Litoralul, ieri si azi

Comunismul mai trebuie vazut si economic, nu numai ideologic. Multi gandesc ca mine, foarte multi apreciaza organizarea de atunci, dar n-au curaj sa recunoasca public. Vorba lui Humphrey  Bogart despre un ziar de scandal. „Toata lumea il citeste, dar spune ca menajera l-a adus acasa.” E posibil sa ma faca nostalgic tefeloazele care zic „Gigel forcasteaza” in loc de „Gigel face un plan sau o prognoza”. Exista si tampiti mai culti ca tefeloazele, dar la fel de obtuzi, care vor considera ca eu vin cu o abordare protocronista. Nu-mi pasa. Asta-i adevarul.

Intre 18 si 25 aprilie, tovarasa Gainusa sau alti activisti incepeau vizitele de lucru pe Litoral. Erau mobilizate si puse in ecuatie coerenta toate industriile si ministerele. Industria mobilei si cooperativele mestesugaresti – se schimbau dulapuri, covoare, usi. Transporturile. Vara, la Aeroportul Kogalniceanu, vedeai cozi, de 400 – 500 de metri, cu autocare care preluau turisti straini. Ministerul Agriculturii. Aici intrau industria carnii, legume-fructe, decoratiuni horticole. Ministerul de Interne. „Era o aventura sa iesi seara pe plaja. Stelele isi lepadau fardurile in mare, dar n-aveai voie sa asisti la festivalul furioasei insomnii marine. Plaja apartinea militienilor”, scriam in textuletul „Comunistul estival”, publicat in 2003. Dupa 1985, situatia s-a inrautatit, dar mie, cel putin, mi-au ajuns 28 de ani in care am injurat un regim sub care am trait doar 19 ani.

In anii ’70 si la inceputul anilor ’80, divertismentul si cultura au atins, pe Litoral, un nivel ce nu va fi egalat in urmatorii 50 de ani. Spectacole ale teatrelor din toata tara la gradinile de vara. Cinematografe in aer liber. Expozitii de pictura in holurile hotelurilor. Pe spatiile verzi (azi sunt parjolite) ori in piatete, statui de Oscar Han, Jalea, Medrea, Baraschi, Irimescu. Unele au disparut. Nu-i vorba despre trafic cu opere de arta, ci despre vandali, hoti de fier vechi si hotelieri carnatari.

La restaurante cantau cele mai bune formatii de la hotelurile din Bucuresti – Athenee Palace sau Ambasador. Cat despre barurile de noapte, aflati sau aduceti-va aminte ca Viorel Paunescu, cel mai mai important om din turismul nostru, le-a facut de top european. Melody – Mamaia, International –  Olimp, Acapulco – Eforie Nord, Paradis – Jupiter si n-am epuizat lista. La Melody cantau, in aceeasi seara, primii zece de la Festivalul Mamaia. Angela Similea, Corina Chiriac, Aura Urziceanu, Paunita Ionescu, Aurelian Andreescu, Dan Spataru, Gil Dobrica si tot asa. Cateva sute de oameni la spectacolul de cabaret, inca 700 – 1000 afara.

Cinci vorbe despre azi. Radu Mazare a inceput bine, a revitalizat Mamaia dupa 2000, mi-au placut si carnavalurile, si cluburile, si faptul ca i-a strunit pe hotelieri. Dar i-au scapat lucrurile de sub control. Am multe reprosuri. Pe moment, doar trei. 1. Pe malul lacului Siutghiol au aparut blocuri pe care scrie „Vila nu stiu cum”. Nu exista vile de opt sau unsprezece etaje. Iar cluburile ar fi trebuit sa fie izolate, pe malul Siutghiolului, cum a vrut initial, nu sa zapaceasca tot nordul Mamaiei. 2. Nu-i deloc bine ca au fost taiati maslinii salbatici de pe dunele de nisip aflate la marginea plajei. Ne mai miram ca plaja pierde anual cativa metri. Plus ca mai stateau pensionarii la umbra. 3. Pe bucata aia din nordul Mamaiei – care se uneste, se tot uneeeeeste si pana voi termina eu textul deja va fi unita cu Navodari – s-a construit mult, frumos, urat, inghesuit si incoerent. Parca am fi in Pipera.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version