Manecile camasii ii ajung pana la verigheta. Sacoul pe masura lui nu ii cuprinde burta, cand vrea sa-l incheie. Asa ca isi cumpara costum cu doua numere mai mari, care se vede rau la umeri. Atarna, zici ca-i de capatat. Astfel se infatiseaza, cand vine la Bucuresti, primarul de comuna. „Ce e, ma, cu taranul asta?”. Te imbratiseaza si simti doua mirosuri. Parfum pe obraz si sudoare stramoseasca la subrat. Ii curge pamantul patriei din buletin, dar e regele intravilanului, poate sa-i cumpere pe toti figurantii din Capitala. Apare aici umil, ca sa-si rezolve combinatiile trecand neobservat, dar cand se intoarce pe feuda lui, devine zbir. Pe vremuri, nu mosierul era rau, ci arendasul. Primarul din Romania rurala de azi e un arendas votat, contracost sau de frica.
Edilul (pompos cuvant!) campion din Selimbar a facut niste manevre de 114 milioane de euro, dar n-ar fi fost primit la un local din Herastrau, unde baietii de oras se lauda cu pantofi de mii de lei (mii de euro, pana prin 2010), iar cand vine nota zic „plateste tu, ca mi-am lasat banii in masina si l-a chemat nevasta-mea pe sofer, sa-mi duca Rolex-ul la curatat!”. Ca primarul din Selimbar mai avem cateva sute. Nu la nivelul de 114 milioane, dar fiecare a facut doua-trei lucrari de 500.000 si patru-cinci de 200.000. Si noi ii luam la misto, spunand ca sunt tarani barati, in timp ce umilii vicleni s-au pus precum closca pe 2-3 milioane de euro. Ne dam destepti pe malul lacului Herastrau, iar ei au plantat stranduri si sali de sport in sate unde mai traiesc doar babele care au muncit la CAP. Ce dracu’, „Viata satului” in bikini!