Zilele trecute, Radu Banciu a reamintit despre „plagiatul” (eu sunt mai ingaduitor, i-as spune imprumutul nerestituit sau insusirea muncii altuia) lui Topescu. Aventuroasa intreprindere, intr-o tara in care, daca spui ceva despre Florin Piersic sau Topescu, sar pe tine oligofrenii furajati cu mituri false. „Cum iti permiti tu sa te iei de domnul Topescu?”. Uite asa. Eu sunt cel care a scos, dar nu la vreo mare lumina, ci de sub abajurul barfei, mizeria lui Topescu. Nu-mi asum niciun merit. Imi place presa de opinie, nu de investigatie. Dar sa vedeti cum a fost.
In scris, Topescu are candoarea salutului voios de pionier. Dupa ce i-am masacrat o compunere, m-a sunat prostul ala de Graur. M-am intalnit cu Dadi intrigantul si mi-a aratat doua plachete. Una se intitula „Cartea Recordurilor”, iesita de sub tipar in 1984, la Editura Sport-Turism si semnata de Cristian Topescu si Virgil Ludu. Acest Ludu a fost un obscur profesor de sport din Cluj. Ca sa-i apara cartea, avea nevoie de asocierea cu un nume cunoscut. Cealalta plachie are titlul „Fair-play” si un singur autor — Cristian Topescu — fiind scoasa la Humanitas, de Radu Paraschivescu. Cele doua verze cuprind aceleasi articole obosite, dar in porcaria „Fair-play” Topescu a omis numele lui Ludu de pe coperta si a schimbat ordinea articolelor. In loc de „Olimpismul” si „Prietenul meu, calul schiop sau roibul castrat” veti citi „Prietenul meu, calul schiop sau roibul castrat” si „Olimpismul”. Din motive care ma feresc de orice acuzatie, n-am publicat dezvaluirea in „National”. Dar am luat „capodoperele”(daca avea bun gust si cultura, Topescu ciordea si el de la Huysmans sau Céline, nu de la amaratul de Ludu) si i le-am dat lui Horia Ivanovici.
Horica, ziarist cu simtul subiectului, l-a demascat pe Topescu si a primit un drept la replica neasteptat de palid din partea unui scriitor si editorialist viril in alte situatii — Radu Paraschivescu. Trebuie sa justifice si el faptul ca-i daduse compilatorului vreo 5.000 de euro pe culegerea aia de articolase aride.