Guvernul se pregătește să își asume responsabilitatea pe două măsuri care să reducă deficitul bugetar. Teoretic. Fără dezbateri care să scoată mizeria de sub preș. O grenadă care va bubui în 2025 cu pierderi ireparabile pentru România.
De ce avem deficitul bugetar mare? Cheltuim mai mult decât producem. Și care-i problema? Păi ca să acoperim diferența trebuie să ne împrumutăm pe termen scurt și mediu. Cei care ne împrumută evaluează cât de solvabili suntem pe termen mediu și lung. Adică dacă o să avem de unde plăti mai întâi dobânzile. Exact cum se întâmplă când o persoană fizică nu are bani de casă, se duce la bancă să ia împrumut și banca spune pas dacă veniturile din scripte, nu sunt suficiente. România nu are o economie performantă. Are în schimb resurse naturale importante. Ce face românul când banca nu îl împrumută? Se duce la IFN-uri sau la cămătarii din piața neagră. Când nu poate plăti, pierde în primul rând casa sau pământul care, de regulă, reprezintă garanția. La fel cum România, dacă nu va avea o economie profitabilă va trebui să renunțe la resursele naturale. La prețuri mai mici decât cele ale pieței.
Italia are datorii 135% din PIB , SUA 123% iar Japonia 263%! Dar aceste state au o economie performantă, au cercetare și inovare pe care România nu le (mai) are. Au de unde plăti. Asta-i diferența pe care nu o percepe populația care va merge la vot în 2024.
Ce soluții avem ca să nu ajungem să ne vindem resursele? Trebuie să regândim costurile. În orice activitate economică există costuri necesare și costuri toxice. Costurile necesare într-o țară sunt costurile generate de nevoile fundamentale ale societății. Educație, sănătate, protecție împotriva infractorilor (poliție), hrană și infrastructură. Costurile toxice sunt cele legate de birocrația excesivă și ineficientă care parazitează acele structuri care ar trebui să rezolve problemele de la baza societății românești.
Avem deficit excesiv de profesori calificați, unități școlare la standarde europene în zonele rurale, personal medical în afara marilor centre universitare, polițiști bine pregătiți în stradă și în penitenciare, agenți economici naționali în producția de hrană. Avem în schimb exces de personal de conducere și reglementare în inspectoratele școlare, ministerul educației, tot felul de autorități de cercetare subordonate și autorități locale cu responsabilități în educație. Care se calcă pe picioare plimbând hârtii care îngroapă educația. O demonstrează rezultatele tot mai proaste ale testelor naționale și scăderea competențelor absolvenților identificată de angajatorii din mediul privat. În politie avem exces de secretari de stat, chestori și „doctori” cu studii de formă în apărare. La baza educației și poliției truditorii sunt plătiți cu resturile de la masa „aristocraților” din sistem. Așa se creează deficitul. Cine, dintre cei competenți, mai vrea să muncească la greu pe bani puțini, ca să ducă în spinare șefi incompetenți și aroganți? Nici in justiție raportul dintre costurile bune și cele toxice nu este optim. Judecători și grefieri încărcați de prea multe dosare ,termene de luni de zile care favorizează prescripția, în timp ce în structurile centrale, cercul închis al aristocrației magistraților conectați la dosarele puterii se aplică „legea castelor”. În economia reală la fel. Acolo unde statul este proprietar colectarea taxelor este deficitară, deoarece managerii numiți politic nu știu, nu pot și mai ales nu sunt interesați decât de satisfacerea intereselor grupului politic care i-a numit. Companiile de stat reprezintă 0.5% din totalul agenților economici dar cumulează 19% din datoriile la stat.
Acum PSD și PNL ne pregătesc marea cosmetizare preelectorală. Demachierea dureroasă urmează în 2025. Cu pierderi pentru cetățeni, mai mari decât cele din 2010. Aristocrația politică nu va pierde nimic. România, în schimb, va ajunge cu resursele la amanet.