Cauta

Tonul face muzica

In dictionarul de expresii romanesti am gasit ca se traduce asa: forma este la fel de importanta precum continutul. Adica daca intonezi politicos “esti un hot” nu te alegi cu o injuratura de birjar. Interesanta aceasta expresie in tara formelor fara fond.

Referindu-se la tinerii plecati la studii in strainatate, Titu Maiorescu scria la sfarsitul secolului 19, cand in Romania se construiau institutii moderne pe modelul copy paste: ”Ca nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiei, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista“. Forme fara fond. Avem primarii la sate cu primari incapabili sa scrie si sa citeasca. Secretari de primarie analfabeti. Ce legatura cu “sampania” momentului?  “Sacrificarea” sefei DNA pe altarul “coruptiei politice” si votarea legii offshore-ului diferita de propunerea Senatului conduse de Yang, in Camera Deputatilor condusa de Yin. ”Strada” are incepand de astazi un brand-lider politic. Acum avem institutii la fel de moderne, in ton cu “valorile” timpului zero. DNA, ANI, Avocatul Poporului, Protectia Consumatorului, ANRE, Inspectia Judiciara, CSM. Resursa umana care da viata acestor forme institutionale dupa mai mult de 100 de ani este infestata de acelasi virus ce a dezvoltat tulpini care fac ravagii. Nu analfabetism. Analfabetism functional. Romania este acum, inainte de o noua portie de coctailuri electorale, impartita intre tinerii iubitori de tonuri occidentale si batranii BOB-isti si odraslele lor imberbe. Unii vor bea “Sex on the beach”, altii “Caipiroska” (cu vodka ruseasca nu cu Cachasa braziliana). Asa cum in batrana Europa avangardistii beau Aperol (un amestec colarat si marketat agresiv) in loc de Campari cu gheata si lamaie (cam amar dar adevarat aperitiv pentru sucurile gastrice). Iluziile se potrivesc cu bulele. Revenind la subiect. Bani si politica. Capsulele pe care le ingurgitam zilnic la breaking news. Banii nostri, politica lor. Ce avem noi aici? Un partid mare, PSD, cu organizatii preluate in satele patriei unde prezervativul e balon, de la vechiul PCR, vopsite in rosu “Valentino”, un PNL unde galbenul clasic si albastrul PD-ist dau un verde brotacel. Cand s-a intalnit PSD-ul rosu cu putin albastru PD-ist a rezultat o frumusete de violet. Flacara violet! Nu mai e la moda. PMP are verde brotacel si putin albastru la radacina. Se indreapta spre alb care este non-culoare. Precum negrul. USR e albastru .Tot cu galben se amesteca si iese verde. Dupa cum vedeti, o simfonie de culori care se amesteca continuu. Cine da tonul ? Ca muzica ne sparge portofelul. Gol. De astazi avem un lider pentru o noua platforma, maine partid. Chefii din piata gastronomiei politice mai incearca un platou de cinci stele. Cu Ciolos nu a iesit decat un meniu post hepatita. Nu cred ca KVJ mai doreste sa candideze. Cand iti place la butoane nu stai in fata. Chestia asta se invata repede. Chiar daca ar vrea, verdele brotacel nu se asorteaza. Si broscuta stie fabula cu scorpionul. Asa ca tinerii neschimbati din vremea lui Maiorescu au nevoie de un idol nou. Si l-au primit cadou. Timeo danaos et dona ferentes (danaii nu erau doamne dar se potriveste) spun grecii care ne-au ajutat sa devenim bancheri in UE. Pana la prezidentialele din 2019 avem un hop mare cat muntele Gaina. Europarlamentarele dupa Brexit. Acolo-i bataia pestelui. Bugetul ce se va decide la Sibiu? Culoare incerta. Mai studiez . Cu Germania si Franta iubindu-se pervers. Cu Italia condusa de o coalitie impotriva naturii. Cu economia mondiala sub presiunea barierelor economice ridicate de USA pe malurile Pacificului si Atlanticului, cu noua piata libera ce se configureaza in Asia, nu mai stii de unde se da tonul pentru oda bucuriei. Muzica e divina. Acum ca marihuana se legalizeaza ! Habemus papam si asta conteaza. Dar totusi nu aude nimeni muzica adancurilor pline de hidrocarburi ? Tonul se da (inca) unde stie doar Dady? Frunza pesedista tremura la anuntul de cod galben de furtuni. Scapa cine poate. Daca citeste de pe foaie Veorica cum e cu resursele de gaze ale planetei o sa fie nevoie de o noua editie a manualelor de geografie. Se schimba vremurile, m-ar contrazice pe mine, Baba stie tot , tinerii lui Maiorescu. Eu rezist citind. Carti. Sunt expirata.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version