Din 15 mai, când starea de urgență a încetat, cu toate beneficiile rezultate din evitarea filtrelor de responsabilitate ale decidenților, în numele luptei pentru viața celor afectați de virusul nou, am început să ne confruntăm cu practica politică. Doar avem 2 rânduri de alegeri, locale și parlamentare. S-au făcut achiziții fără număr, utile sau inutile, cu parfum de scandal. Că așa-i în „război”. Doar că acum vedem că ceea ce era cel mai important, nu s-a făcut. Investiția în centre de testare. 37% din testări se fac în București. Deși OMS a transmis mesajul „Testați, Testați”. Și în timpul ăsta bolnavii cronici sunt lăsăți să se sfârșească la ușa spitalelor. Dacă Covid nu e, nimic nu e!
Să nu uităm cum s-au desfășurat lucrurile. Pe 16 martie s-a instaurat starea de urgență, prevăzută în Constituția atât de mult disputată. Au avut 61 de zile să gândească politicile post stare de urgență. Nu s-au gândit la asta, cum nu s-au gândit nici la cum se decontează concediile medicale, cum se plătesc contribuțiile la sănătate și pensii, Zice Tătaru‚ ”putem să facem minuni dar să fim lăsăți”. Zău? Ați avut 61 de zile și ce minuni ați făcut? Până în martie, deși lumea fierbea din decembrie, hrănită cu imagini halucinante din China, noi ne luptam cu doritele anticipate. Președintele vorbea despre o gripă mai atipică. Cîțu era când premier când finanțist, săpând adânc la scaunul lui „Manole”. Investitorii știu cum. Totul sau nimic se joacă pe spatele nostru. Cu mingea la fileu ridicată potentaților momentului, de către realizatori tv salvați de la foame de injecția miraculoasă a guvernului „performant”. După 2 luni, pe 15 mai, s-a gătat cu bântuiala contractelor cu încredințare directă și înșurubări de oameni ai puterii după modelul folosit mai ieri de ciuma roșie. Și am avut 15, 16, 17 mai vid legislativ. Am reușit să îi băgăm în ceață și pe vecinii noștri din UE. Starea de urgență a început, se pare, pe 18 mai cu o lege forțată, pe repede înainte după o decizie a CCR. Care și-a îndeplinit responsabilitățile din fișa postului.
Și au urmat încă 30 de zile în care Tătaru și ai lui ne-au promis minuni în lupta cu ciuma roșie, majoritară în legislativ. Pe principiul „lasă că merge și așa” am ajuns în iunie. Cu relaxări la păcănele pe ultima sută de metri. Când toată Europa începea să se dezmorțească, pas cu pas, cum îi place teoretic șefului suprem, noi împărțeam lumea în roșii și verzi după cum voiau înțelepții. În fiecare luni, la 16.00, trebuiau să ne spună cine este câh. După regula Iohannis de 5 media de infestați în ultimele 14 zile la milionul de locuitori. Uitând Finlanda. Dar introducând Bulgaria care era la 7. Că votanții aveau nevoie de concediu ieftin. Nu ca la Mamaia. După o săptămână, ora 16.00 s-a fâsâit. A doua săptămână la fel. Din 5 s-a ales praful de stele. În timp ce românii au început să piardă banii de rezervări de vacanțe, bilete de avion, rezervări de hoteluri. În timp ce Orban ne spunea că este legală ocolirea legislativului, timpul a trecut și am ajuns iar la vid legislativ. Și colac peste pupăza mai aflăm că mulți români plătiți prin schemele de ajutor guvernamental în timpul stării de urgență nu mai sunt asigurați și la pensii și sănătate. Și Finlanda nu ne mai permite intrarea în țară. Roata se întoarce. Când vine premierul și ne spune că în perioada stării de urgență au intrat 1,7 milioane de români și legal trebuiau carantinați instituțional 14 zile și o zi de carantină costă 300 de lei și sumele nu se regăsesc în plățile efectuate, începi să te întrebi cine minte. La fel când tot premierul spune sigur pe sine că în multe țări asimptomaticii sunt internați și Arafat evită să îi răspundă lui Cazanciuc care sunt acestea. Când același Arafat ne dă exemple de legislație anti pandemie din țări ale căror Constituții nu sunt similare cu a noastră, cu rădăcini franceze,napare suspiciunea rezonabilă de manipulare. De ce? Pentru că pot, pentru că noi îi lăsăm. Vorba lui Brâncuși: ”V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști”.
