AcasăEditorialMonica TatoiuStatul eșuat suntem noi

Statul eșuat suntem noi

În ultimii 20 de ani, de când autoritățile au început să fie tot mai multe și mai ineficiente, oamenii au învățat să se descurce, ocolind drumul drept, care devenise plin de reguli aberante. La fiecare ciclu electoral, pentru a obține voturi, puterea momentului mai inventa niște avantaje pentru categoriile defavorizate, după care urmau poveri tot mai mari pentru producătorii de bunuri și servicii. Care pentru a supraviețui în competiția cu capitalul străin, finanțat ieftin, au învățat să evite conformarea. Ăsta este unul dintre motivele pentru gradul mic de colectare. Nu mă conformez unor șmecheri care iau pielea de pe mine! 

Acum, în plină criză economică, generată parțial de managementul defectuos al țării, ce face guvernul? Mai inventează niște taxe, ca să aibă de unde să mai crească cheltuielile cu beneficii, pentru cei care le aduc voturi. Ultima rectificare bugetară arată că obiectivul acestui guvern este să transforme națiunea într-una de „vulnerabili” dependenți de pomenile partidelor de la putere, până în 2024. Cei care iau cu două mâini din facturile umflate la energie și dau firimituri pentru potolirea foametei, împachetate în vorbe de clacă.

Pentru că vulnerabilii devin tot mai săraci și banii de împărțit tot mai puțini, încep grevele pentru salarii mai mari. Profesorii, asistenții medicali, polițiștii, funcționarii cu venituri mici din instituții cu șefi bine plătiți care nu fac nimic, cer creșterea salariilor. Fiecare cu dreptatea lui. Care dreptate, dacă este satisfăcută, va provoca nedreptate altora. În acest ritm o să avem tot mai puțin truditori care să alimenteze bugetul și tot mai mulți alimentați din el. Exact ca la fondul de pensii. Cu tot mai puțini contributori și mai mulți beneficiari. Unii se vor descurca, crescând povara pe umerii acelora care nu pot, nu știu sau nu vreau să se descurce. În timp ce tot mai mulți critică statul numindu-l eșuat. Nimeni nu vrea să recunoască că statul suntem noi. Și el este după chipul și asemănarea noastră. Dacă statul este eșuat, înseamnă ca noi, în democrație, nu am reușit să delegăm drepturile noastre unor manageri competenți și responsabili. Avem mai mulți generali cu 4 stele decât armata SUA, avem 466 de parlamentari, fiecare cu curtea lui, față de Polonia cu o populație dublă care are 560. Avem 6,7 de paturi la 1000 de locuitori față de Polonia cu 6,2. Dar la calitatea sănătății suntem pe locul 47. In timp ce Polonia este pe locul 36 în lume. La noi totul este scump și prost în materie de strategii. Avem puzderie de șefi care conduc dezastruos, dar  pe care îi înghițim pentru ca ne pică și nouă ceva. Dacă ne dau afară nu ne găsim de muncă. Mai bine așteptăm și poate mâine le luăm locul. Așa gândesc cetățenii unui stat eșuat. Mai bine puțin și prost decât nimic.

Să nu îmi spuneți ca pe scara blocului, pe ulița satului sau la locul de muncă nu aveți niște sosii ale miniștrilor care vă enervează. Nu vă cred. Am lucrat și la stat si la privat și am stat la bloc 45 de ani. Peste tot există un Grindeanu, un Ciucă, un Budăi, un Ciolacu, Boloș  sau un Câmpeanu. Peste tot există un Popescu care distruge tot ceea ce atinge și vă face viața un infern. Ce faceți ca să îi puneți la punct pe cei care vă deranjează și votează oameni ca ei ? Nimic. Pentru că cere efort și asociere pentru binele scării, uliței sau biroului. Legi există, dar trebuie folosite în lupta cu prostia, hoția și gargara politică. Nu poți să fii liber și independent dacă ești leneș în acțiune. Invocarea motivului: suntem prea mici ca să contăm, intră în contradicție cu democrația. Tot ceea ce ni se întâmplă în viață este în primul rând DATORITĂ si din CAUZA noastră în democrație.

author avatar
Monica Tatoiu
736 afisari

15 COMENTARII

  1. nu
    e invers:
    -d-aia au facut bolsevicii blocuri,
    intelectualii cu copil asteptau la rand dupa piranda bortzoasa repartitia egalizatoare.

    (noi am ajuns cam ca la egal cu applicatiile chinezesti de trolling:
    „anonimu” de mai sus e george bcr !)

  2. schimbare de subiect:
    ba nu!
    draga Monica:
    Stejarel Olaru – „3,8 milioane de membrii de partid ”
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    -exact, piranda e de vina.
    (un fel de vecin avea Tovarasul pe post de icoana…..)

  3. apropos de Banciu si de Boanchis,
    de Sanna Martin (din Sint Maarten ):
    -ce mai phoote Daciana,
    macar ministra ca Firea se putea ajunge?

  4. Cu tot respectul, d-na, nu mai pozati in bunul Samaritean, aveti suficiente resurse, nu mai cautati altele, știrbiți acest site, stati la pensie! Altfel, lacomia va va venide hac!!!!

  5. Mai du-te dracu, baba nesimtita! Vezi-ti de menopauza!

  6. PNL + Johannis au reusit sa falimenteze Romania, au pus totii umarul si au reusit, o sa vindem si ce nu avem

  7. Doamna Tatoiu, ma tem ca faceti o mica confuzie si de aici se cam incurca tot articolul. Cineva spunea , cam pe la anul 1821, ca ”patria este norodul si nu tagma jefuitorilor”, el a spus patria, nu statul si deci concluzionam ca statul nu poate fi confundat cu patria, rezulta ca doar impilatorii sant statul, napastuitii niciodata. Cat despre votul de care ne tot amintiti, pot sa afirm ca in momentul in care si-au votat procent de alegere din numarul celor prezenti la vot si nu din numarul celor inscrisi pe liste, aportul p.u.l.i.m.i.i. s„a redus la zero. Ei stiu exact cati se vor prezenta la vot si care va fi rezultatul final, iar noi chiar daca am merge toti la vot rezultatul ar fi acelasi deoarece propusii sant aceiasi. Solutie ??? Sa se ”ridice tara” si sa-i mature sa nu le auzim nici hirul. Dar tara nu se ridica, ea a fost si este ridicata. De cine ?? Asta-i intrebarea… Cine are curajul ??? si oare nu vor fi de aceiasi tagma ???

  8. Este de toata mirarea,se si gasira cativa ” indignati ” care-si pusera laba pe chelie.Doamna are perfecta dreptate,ce nu va convine bai secaturilor,trupetii lui Secu si ai Cocotatului ? Sau aceste adevaruri ” va doare ” ?

  9. In 2014 intr-o emisiune cu Serghei Mizil pe Romania TV spuneai ca toti copiii de securisti trebuie ,,linsati’ timp de sapte generatii. Pentru asa ceva Romania TV nu a fost amendata de CNA si bozgorul de la CNCD nu ti-a dat nici o amenda. Astazi spui ca Romania e un stat esuat dupa ce ,,dreapta” a condus Romania pana a lasat in urma un exod de mai bine de cinci milioane de romani, a semnat renuntarea la Buceac, la Herta si la Bucovina de Nord, dreapta dumitale a semnat si si-a dat acordul ca Romania sa piarda taxele de pe Dunare pt canalul Bastroie care in mod distractiv or sa ajunga la Federatia Rusa….. si tot asa ca nu au facut nimic bun in tara asta.
    Acum am o idee: cear fi sa-ti iei catrafusele si sa te duci dracu in America? Cu tot cu dreapta dumitale care a transformat Romania intr-un ,,stat esuat”!

  10. Poate explicá ‘Oriflame’ care este metoda prin care ‘glodul’ íși poate impune voința (interesele) în fața unor ‘ghiocei’ care ‘implementează’ dorințele ‘ Înaltelor Porți’; penibilă, ca de obicei !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger