AcasăEditorialMonica TatoiuSacu, bacu și babacu

Sacu, bacu și babacu

Cam așa arată rezultatele primului scrutin din acest an. Saci cu voturi plimbate la 50 de grade pe asfalt. Polițiști care păzesc mai abitir decât pliculețele ucigașe. Urlete, țipete, scandal cu melodia stabilității în fundal. 

Bacalaureatul care începe în iunie nu prea mai are importanță în condițiile în care cei fără bac la timpul lui taie și spânzură în majoritatea comunităților țării. Liderii guralivi și imberbi din toate zonele sistemului politic se felicită pentru marea victorie. Au trimis oile la vot și s-au ales. Babacii jubilează. Majoritatea odraslelor s-au ales și ele. Cei cărora nu le-au ieșit pasențele fac calcule de investiții pentru toamnă. După asta oile se bagă în staul și poate începe marea resetare. Ciobanii nu au nevoie de bac ca să le mâne. Cu inteligența lor proverbială oile se duc singure. Mai bine la muls sau tăiere decât să le sfârtece dureros ursul protejat de activiștii de mediu.

Cea mai mare bulă care a plesnit deasupra dragii noastre patrii este că doi falnici reprezentanți ai nației vor cădea peste centrul UE precum baloanele cu îngrășăminte bio  exportate din Coreea de Nord către Coreea de Sud. Diaspora noastră muncitoare cu palmele,  îi trimite pe Șosoacă și Lazarus în Parlamentul European. Ca să arate Occidentului ce națiune educată și respectabilă este România în Europa. Sau poate ne salvăm onoarea invocând atacurile cibernetice ale Rusiei.

Altă Bulă a speranței spartă cu același sunet sinistru este USR, partidul anti corupție. Poate și din cauză că în această construcție politică care ne-a dat speranțe acum vreo 8 ani,  babacul are probleme la el acasă și unchii în colonii.  Știu în USR niște tineri minunați, cu mai mult decât bacul la zi, idealiști și muncitori. A căror muncă a fost confiscată de niște fripturiști. Vina este a liderului care nu a vrut să spună NU acelor interese care au distrus nucleul de valori al partidului. Voiculescu  și Barna vor sta într-un fotoliu călduț la PE, babacii lor vor închina o cupă de șampanie,  bacul primului va deveni document secret, iar cei care și-au investit visurile în lupta care să îi ducă pe fripturiști la UE, se vor alege cu praful de pe tobă. Toba care va bate pentru trecerea trupelor de sub conducere franceză sub conducere germană după demisia lui Drulă cel care a condus partidul spre culmi de corectitudine și progres. Alături de Clotilde & comp. Așa spun ciorile din Cișmigiu. Ele zboară liber pentru că suntem în Schengen aerian.

Bula numărul 3 (PeSeDe) a împrăștiat vopsea roșie de miei peste toate câmpurile țării. La Constanța s-a blocat, că deh, bacul neluat corect  lasă urme. Citite informațiile din satelit de partenerii strategici care au mare nevoie de militari în zonă. Se pare că au nevoie și mai „acote” la Bucale. Vin prezidențialele și pentru stabilitate, zic ciorile din Cișmigiu, că avem nevoie de un oștean credincios în slujba țării. Chiar așa, ăstora de se ocupă cu pictura politică nu le-a spus nimeni ca din roșu cu verde iese ….maro. Minunată culoare pentru un produs dacă miroase frumos.

 

Urmează prezidențialele și nu aș vrea sa fiu în locul lui Ciolacu după această victorie de etapă. Roșul și cu galbenul dau portocaliu. Prea multă văpaie în augustul încălzirii globale. Victoriile de etapă sunt precum câștigul la prima instanță și condamnarea la apel. Sacul nu salvează lipsa bacului când se schimbă babacul.

 

author avatar
Monica Tatoiu
740 afisari

8 COMENTARII

  1. Vad multi ca sint oripilati ca Sosoaca a ajuns in PE , adica cineva needucat . toti care spun asta .nu spun insa ce neadevaruri a spus Sosoaca pina acum , ce minciuni cum aud toata ziua de la cei ” educati ” .dna Tatoiu .pe Hava caruia ii curg balele dupa austrieci , si multi altii care nici nici nu stiti de ei , sau au votat impotriva Romaniei , nu va pasa , Sosoaca care nici nu a ajuns in PE este raul suprem .prefer o needucata ca Sosoaca , decat o sluga tradatoare educata !

  2. DOAMNA SOSOACA A FACUT SC. LA TIMP DACA SPUNE LUCRURILOR PE NUME NU INSEAMNA CA NU E EDUCATA .DOAMNA TATOIU AICI NU AVETI DREPTATE .

  3. Daca analizam ceea ce scrieti se poate spune, fara sa gresesc ca ar trebui sa va documentati inainte de a scrie un articol. Oricum v-ati rezervat mult timp intre publicarea articolelor. Sunteti de partea lui Iohanis?

  4. purceaua- i moarta in cotet , dar pretiosii ridicoli vor sa nu spunem adevarul , sa fim civilizati si in loc de adevar sa spunem poezele de Eminescu , nu zau ?! ce v-ati face fara Diana si Simion , pe cine ati mai da vina ? extremistii , extremistii ……vin extremistii !

  5. Ca furat sau nu Clotilde , nu stiu , si nu despre asta vreau sa vb , dar sa spui despre ea ca este isterica , ca latra , ca-i urata este o mizerie . mie chiar imi place sa o aud din cauza accentului ei , este o femeie frumoasa si inteligenta , chiar as vrea sa stiu cati din cei care o critica , daca macar au auzit de MIT , pe unde a fost ea . nu vreu sa spun cine a fost ultimul care a spus minciuni despre ea , ca este un jurnalist pe care il respect si il citesc , dar deh , nimeni nu-i perfect ….

  6. „demonstrează că procesul de reeducare este aproape finalizat”
    -judecatorii despre R.Mazare;
    mai glumesc si ei…

  7. Toate sint facute din pix , si sondajele si alegerile , alegerile dupa sondaje , sondajele dupa securitate , securitatea dupa straini .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger