România contra România

Din totalul șomerilor în 2020, majoritatea provine din sectorul care produce bani în timp ce doar o mică parte vine din sectorul care gestionează cheltuirea lor. Teoretic înseamnă că producția de bani a fost mai neperformantă până acum și a fost loc de restructurare odată cu pandemia și criza economică, în timp ce cheltuirea banilor s-a făcut cu eficiență managerială de excepție. Adică statul a fost mai deștept decât finanțatorii săi. Adică aleșii noștri au fost deștepți și noi, majoritatea plătitoare de taxe, niște iresponsabili.

Atunci ar fi trebuit să avem un învățământ de calitate, universități în top 500, șosele și autostrăzi, spitale în care oamenii să fie respectați și vindecați, o poliție eficientă în prevenirea actelor criminale, o justiție eficientă în fața corupției, parcuri și grădinițe în loc de  clădiri ilegale pe spații luate cu japca. Oameni fericiți că trăiesc bine în România.

Realitatea arată însă cu totul altfel, un învățământ cu dascăli umiliți de tehnicieni într-ale reformei educaționale, doctori la coadă la vize de muncă în străinătate în timp ce manageri de spitale, cu antecedente în lipit afișe de partid, cumpără aparate scumpe și inutile, polițiști agresați de infractori ce beau cot la cot cu epoleți cu multe stele. Inundații de decidenți cu doctorate plagiate.

Cum arată bugetul României? Multe cheltuieli reale și tot atâtea venituri virtuale. Investiții? Doar în povești electorale. Dacă n-ai infrastructură, producție, cercetare, agricultură sustenabilă, nu ai o economie  competitivă deci nici un generator de taxe predictibile, de venit la buget. De ce credeți că nu sunt în stare aleșii să ne pună pe masă un proiect de buget în noiembrie ?  Guvernele de toate culorile ne-au  propus din 2008 încoace modelul fantezist al veniturilor din consum pe datorie. Un perpetuam mobile care este viabil doar în poveștile în care magia salvează România. Acum bugetul României stă în bagheta miraculoasă a zânei Europa care doar printr-o atingere aruncă în noi teancuri de bani  virtuali ce se transformă în investiții la fel de  virtuale. După alegerile parlamentare. Când mai mult că sigur o să ni se servească ciorbă reîncălzita a grelei moșteniri pentru a justifica dieta de post.

Dacă de la auditorii externi care ne finanțează afacerea păguboasă vin indicații de reducere a cheltuielilor inutile, managementul performant motivează, în limbajul de lemn al absolvenților de capitalism la fără frecvență, utilitatea veniturilor celor cu mapa și taie de la cei cu sapa. În final ne alegem cu costuri de operare mari pentru investiții publice fără valoare care în curând vor genera venituri cât piciorul furnicii.

Începe din nou bătălia, în vorbe, pentru controlul traseului și costului întreținerii vehiculului numit România. Trebuie să schimbăm șoferul, să schimbăm combustibilul, să vopsim exterior zonele unde rugina politică a făcut găuri, să scumpim prețul biletului pentru a diminua numărul pasagerilor. Fiecare dintre cei care are acces la gazeta de perete or să se repeadă să pună umărul la luminarea pasagerilor nervoși din stație. Între timp sondajele de toate felurile ne înfățișează  pasageri electori divizați inegal între cei care doresc  să călătorească cât mai prost și cât mai ieftin încă 4 ani și cei care mai cred că încă este nevoie de resurse financiare private care să finanțeze alimentarea cu combustibil a vehiculului. Nimeni nu-și pune problema că folosind apă de ploaie România s-ar putea să stea pe loc sau mai grav să se transforme într-un hârb bun de exploatat la fier vechi. Cam asta este metafora care definește România la începutul unei crize economice majore.