Războiul vorbelor, hrana norodului flămând

Omenirea se pregătește pentru o perioadă de foamete. Cel puțin asta ne comunică experții în statistici și prognoze. Față de 1950 populația globului a crescut de 3 ori. Simultan cu această creștere exponențială, în democrațiile occidentale a crescut ponderea drepturilor omului și responsabilitatea statelor în asigurarea lor. În aceste zone ale globului a crescut calitatea vieții, dar paradoxal a scăzut natalitatea. Dacă în Africa, bogată în resurse și săracă în educație, rata natalității a explodat, în UE și SUA este în scădere, iar populația îmbătrânește. Costurile sociale cresc dincolo de gradul de  suportabilitate al economiilor. Așa a ajuns omenirea în punctul critic în care „democrația” se cere salvată cu război și foamete.

Oamenilor li se spune că au dreptul sa aibă acces egal la apă, hrană, educație și sănătate. Teoretic minunat, practic imposibil,  pentru că resursele planetei sunt limitate, cererea începe să depășească excesiv oferta. Deci prețul va crește în continuare.  Peste această creștere, conform legilor naturale ale economiei, se suprapun costurile rezultate din administrarea haotică a așteptărilor de bine ale oamenilor. Voturile în democrație se câștigă cu promisiuni. De cele mai multe ori imposibil de onorat. În ultimii 20 de ani, politicienii occidentali s-au întrecut  în a promite lapte și miere, care pentru generațiile tinere s-au redus la fiere. Se vede bine în Franța. De cealaltă parte, în regimurile totalitare precum ale Chinei sau Rusiei drepturile omului încălcate permanent au condus la creșteri economice spectaculoase precum ale Chinei și expansiuni militare ale Rusiei în Asia și Africa, regiuni bogate în resurse.

Conflictele militare tot mai multe pe suprafața globului, la care asistăm cu aceeași teamă cu care procesăm informațiile despre pandemie în 2020 sau cele despre criza din 2008 pe care le-am luat mai puțin în considerare, nu sunt decât vârful icebergului reprezentat de conflictul ideologiilor economice promovate de statele sociale democratice pe de-o parte și cele aplicate consecvent și în totala desconsiderare a drepturilor omului în dictaturile cosmetizate din estul lumii. În timp ce statele sociale democratice, sub presiunea electoratului și a sindicatelor, reduc numărul orelor de muncă, cresc ajutoarele pentru categoriile defavorizate, pentru zeci de categorii de minorități, introduc taxe și accize pentru o utopică lume verde și liberă de noxele generate de producția de bunuri cerute de cetățenii lor, dictaturile din est produc ieftin încălcând toate barierele construite în Occident în numele binelui oamenilor. Rezultatul îl vedem în criza economică majoră pe care am început să o traversăm după pandemie. Cetățenii statelor democratice sărăcesc sub flamura libertății și egalității și aleargă după produsele ieftine produse în estul nedemocratic.

Crește șomajul în rândul tinerilor care ies din facultăți în care științele exacte au fost înlocuite cu discipline de care sectorul industrial nu are nevoie. În timp ce în China și Rusia studenții tocesc pe brânci la matematică, fizică sau chimie, în Occident tinerii demonstrează alături de Greta împotriva schimbărilor climatice produse tocmai de cei ale căror produse le cumpără cu banii părinților „expirați „ care le plătesc taxele și mai vor ca statul social să le finanțeze schimbarea de sex, în timp ce dărâmă statui ale părinților fondatori ai statului. Cu ce arme se prezintă liderii lumii în acest război economic? Multe promisiuni economice fără acoperire reală. Că, deh, nu se poate și cu sufletul în rai și cu trupul în grădina plăcerilor telurice. Și marketingul  cinic al fricii de moarte în diferite forme. Pandemii și foamete. Tinerii nu înțeleg după ce n-au trăit în vremuri de război, bătrânii nu mai au putere de decizie. Cei din mijloc, care sunt la manșă se catapultează individual pe principiul după noi potopul. Ce se întâmplă în România? Noi aruncăm in luptă vorbe despre vouchere.