AcasăEditorialMonica TatoiuPoziția ghiocel aduce putere politică?

Poziția ghiocel aduce putere politică?

Mă uităm sâmbătă la imaginile de la Congresul PSD, partidul care se laudă că are România în gândurile și sufletele membrilor săi.

Melodia de început, produsă la mii de kilometri de noi, se folosește des la trainingurile motivaționale în marile corporații, (nu prea sunt creativi organizatorii ce se uită la seriale) când se pregătesc concedieri sau politic corect, reorganizări de criză. Atunci se aleg acei lideri, suficient de cinici și avari de putere și bonusuri, pentru a executa ordinele de sacrificare ale turmei producătoare de cifre în raportările către investitori. Ei sunt campionii ce urcă pe scenă de fiecare dată, în acordurile aceleiași melodii cântată sâmbătă seară la PSD. Pe cei din umbra sălii îi aștepta acasă securea. Partidul cel mare se pregătește de liste din ce în ce mai mici. Garniturile șefilor vechi se vor înlocui treptat, ca să nu se fisureze corporația. De regulă cu cei care au exersat cu sârg poziția ghiocel. Când trece primăvara schimbării, o să se ofilească sau o să fie extirpați, ca să se construiască vreo alee pentru noii șefi. Cei cu instinct dezvoltat de supraviețuire, o să se refugieze, tot în poziția ghiocel, la alți grădinări. Înainte să se ocupe toate virtualele răsaduri. Restul o să aștepte miracole până vine securea pe fb. Am văzut la PSD, pe podiumul campionilor, un fel de scară  a ghioceilor. Un ghiocel de sex feminin, 2 ghiocei de sex masculin și umbra unui ghiocel de sex neutru, neindentificat în spatele recuzitei. O să fie evident începând din septembrie. Până atunci sper să aflu ce a făcut ghiocelul Orlando între 1997 când și-a luat licența și 2004 când și-a început masteratul care l-a făcut expert și șef peste ghiocei mai mici. Dacă vrea să ia poziția ghiocel în grădina Cotrocenilor sigur o să aflăm și mai multe. Dacă nu cumva după G20 de la Osaka și negocierile de la Bruxelles, cu împăcări și cadouri neașteptate, soarele din grădina din deal o să bată de după un ficus, alături de care înfloresc doar ghiocei de sex feminin. Schimbările climatice atacă ghioceii. Că tot vorbim de ghiocei, trebuie să amintim și varianta de export pentru echilibrarea balanței comerciale cu Franța. Dacia nu e suficientă. Am exportat ghiocelul Cioloș. Proaspăt și pe ci mari de procente în sondaje externe. Alea de acasă nu sunt relevante. Și ce face acolo? Încurcă așa cum a făcut acasă, ca la negocieri să obțină cât mai mult pentru cei care au făcut sondajele externe. Pentru că tot vorbim de Europa, ce se întâmplă acolo acum are o rețetă pentru circ  ca la noi. Același produs, de “calitate” occidentală. Nu au importanță competențele oamenilor. Importantă e apartenenț la un grup de influență și capacitatea de negociere a acelui grup prin exploatarea slăbiciunilor celorlalte grupuri. Cum altfel să înterpretez posibilitatea ca un fost funcționar la Banca Mondială să ocupe poziția de Înalt Comisar pentru Politica Externă al UE. Doar pentru că e femeie și din Estul Europei și dă bine la procente. Eu traduc simplist așa : Politica externă este apendicele negocierii banilor și resurselor. Sau greșesc? Să ne pregătim de aterizare forțată. Luați poziția ghiocel, că s-a stabilit că e politic corectă pentru  România.

author avatar
Monica Tatoiu
383 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO

Informația momentului! Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost chemați joi la DNA. Din câte s-a mai aflat, în dosar mai este audiat...

Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri

Politica Guvernului condus de Marcel Ciolacu de susținere a mediului de afaceri a creat în 2023 dar și în prima parte a anului acesta,...
proger