AcasăEditorialMonica TatoiuPolitica murdară corodează democrația

Politica murdară corodează democrația

Duminică au fost alegeri legislative în Franța. Cu  un mare grad de absenteism, pentru că electoratul și-a pierdut încrederea în politicienii din toate direcțiile. În mod normal prezidențialele sunt vedeta și apoi președintele se alege cu guvernul lui, ca să pună în aplicare ceea ce a promis în campanie. Doar ca anul ăsta este diferit. Alegerea lui Macron a fost o naștere grea, cu compromisuri între fracțiunile  pierzătoare, din vechiul establishment, măcinat de corupție, scandaluri de budoar, promisiuni neonorate, discriminări pozitive și veleitarism.

Socialiștii, al căror candidat la prezidențiale a realizat scorul „revoluționar” de 1,8%, s-au refugiat în brațele extremei stângi, alături de comuniști și ecologiști sub conducerea lui Melenchon și a partidului său „Franța nesupusă”! Care vrea modelul comunist de împărțirea averii. Socialiștii, după ce au condus Franța sub mâna forte a lui Mitterand s-au prăbușit electoral sub Hollande. Același traseu l-au parcurs și republicanii francezi, al doilea partid care a dominat politica franceză a celei de-a 5-a Republici. Jacques Chirac exponent al dreptei franceze, care a câștigat al doilea mandat prezidențial cu 82% din voturi, a sfârșit cu o condamnare cu suspendare în 2011, pentru folosirea în interes personal, ale unor fonduri publice în timp ce era primar al Parisului. A fost primul președinte francez condamnat după Mareșalul Petain. A urmat un alt președinte al dreptei franceze, condamnat și el, exoticul Nicolas Sarkozy. Condamnat pentru finanțări ilegale ale campaniei electorale. Interesant de observat că  Jacques Chirac  a devenit prim-ministru al Franței în timpul primei președinții Mitterand. Cel care a pierdut controlul Adunării Naționale  așa cum se prefigurează și acum pentru Macron. Este motivul pentru care Melenchon se visează prim-ministru după spectaculosul rezultat din primul tur al legislativelor.

Care este viitorul reformelor propuse de Macron? Creșterea vârstei de pensionare și diminuarea beneficiilor sociale. Când Melenchon promite creșterea salariului minim, scăderea vârstei de pensionare la 60 de ani și înghețarea prețurilor la energie și alimente de bază are tot mai mulți adepți pe fondul crizei economice generate de  Gren Deal-ul sprijinit cu sârg de europarlamentarii En Marche. Care între timp s-a reinventat și s-a machiat într-o coaliție. „Împreună”. Cu partidul fostului premier Edouard Philippe de care Macron a vrut să scape în momentul în care i-a umbrit alura de mare conducător. De la mesajul „eu schimb” al penalului Sarkozy la „împreună” rămâne neclar încotro și cu ce obiectiv operațional. Fără să mai vorbim de costuri și resurse. Melenchon are soluții. Să luăm de la bogați și să dăm la săraci, spune răspicat unul dintre parlamentarii săi aleși în primul tur.

De ce ar trebui să ne intereseze degringolada din politica franceză? Pentru ca asta se prefigurează și la noi în 2024. Pentru că și noi avem două partide care au dominat politica după instaurarea „democrației”. PSD, socialiștii-centru stânga și PNL, polul de centru-dreapta după înghițirea PD. Avem și sosii ale extremelor, fabricate după rețeta românească, cate puțin din fiecare ingredient, intr-un carcalete dulce-euforic-utopic. AUR o combinație intre naționalism si socialism si USR o copie a partidului prezidențial francez, care promovează salvarea planetei prin întoarcerea în peșteri.

După ce actuala coaliție contra naturii între stânga și dreapta, teoretic tradiționale  ne va arunca în sărăcie, pe unii împotriva altora, în numele unei solidarități între maidanezi și fără responsabilități pentru cei cu „pedigree”, orice fracturi sunt posibile în 2024. Pentru asta se pregătesc scenariștii în 2024. Alte partide cu nume caragialești vor inunda listele pentru debusolarea electoratului. Care va fi masă de manevră pentru tot felul de aventurieri. Finanțați de … cine deține capitalul.

author avatar
Monica Tatoiu
485 afisari

4 COMENTARII

  1. Doamna, toata stima.
    „care promovează salvarea planetei prin întoarcerea în peșteri” – am ras cu lacrimi …
    o zi excelenta Doamna 🙂

  2. Doamna,ce parere aveti despre legile noii securitati,statul paralel subteran,ce se vrea cocotat la varful statului ” de drept ” mafiot esuat in santul dela Cotroceni ? Sunt legile acestea de” inspiratie ” KGB-ista sau neonazista a la Gestapo ? Sau amandoua la un loc ? Intrebam si noi ca unii nedumeriti.

  3. Matracuca jegoasa, fudula si mult prea cufurita pe anusul bucal, de ce-i critici pe cei care iti permit sa duci o viata de huzur fara niciun merit decit acela pe care l-ai scapat in ultima propozitie ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger