Asta vedem acum în jurul nostru. Zi de zi. Ceas de ceas. Vine războiul, nu vine războiul. Scade inflația, nu scad prețurile. Economia crește ca un sufleu plin de bule de aer toxic urât mirositor.
Salvatori providențiali se bat în vorbe ca să ne încoloneze în armatele lor, cu care ne promit că vor îngenunchea dușmani ipotetici ai binelui nostru. Suntem într-un joc pe calculator în care morții sunt virtuali pentru jucătorii din fotolii. Ce se va întâmpla când cade curentul și bateria calculatorului se descarcă? Eu nu cred că vreau să știu.
Avem alegeri în toată lumea și 4 la noi acasă. De ce se bat oamenii pentru putere? Teoretic pentru că au proiecte pentru binele cetățenilor. Practic pentru că vor putere în managementul resurselor pentru a-și finanța grupurile de susținere. Există vreo legătură cu ce se întâmplă în Orientul Mijlociu? Într-o lume globală suspiciunile sunt rezonabile că este așa. Bătălia economică pentru resurse. Național și internațional.
Din punct de vedere economic, al treilea război mondial a început după marea criză bancară din 2008-2009. Mici focuri locale au izbucnit așa cum s-a întâmplat după scandalurile care au dus la căderea tratatului Bretton Woods. De la prea mulți bani fără acoperire printați în Occident pentru salvarea Europei de Uniunea Sovietică. Cu SUA și Marea Britanie cap de afiș. Simultan s-a declanșat Războiul de Yom Kippur (1973) și criza petrolului legată strict de evenimente. Urmată în 1979 de Revoluția Iraniană condusă de ayatollahul Khomeini care a debarcat de la Paris și a înființat Republica islamică. Iranul are în Constituție distrugerea statului Israel. Și ipocrit este membru ONU. Ce se întâmpla economic în 1973 se repetă acum în 2023-2024. Aceeași Mărie cu altă pălărie. Când doi se ceartă al treilea câștigă. S-a întâmplat în America Latină și, mai nou, în Africa. SUA și Marea Britanie au responsabilitatea deciziilor așa cum o au și în dezastrul din Ucraina. Cu Franța în backstage. Fiecare cu interesele ei. O nouă greșeală înseamnă un dezastru în noul ciclu economic care se prefigurează…
Pe ce se ceartă ai noștri politicieni cu interesul național pe limbă? Asta-i întrebarea. În ultimii 30 de ani am avut lideri de partide din ce în ce mai slabi. Care au vândut tot ce s-a putut, exact așa cum fac împătimiții jocurilor de noroc când amanetează averea familiei la casele controlate de proprietarii caselor de pariuri. Incompetenții utili ai capitalului jucăuș au dat tunuri după tunuri, s-au asociat în găști politice locale care se încăpățânează să ne conducă cu competențe câștigate în fabrici de diplome fără acoperire.
Sufleul politic s-a tot umflat până am ajuns în anul de grație 2024, când ne uităm la candidații de pe liste și ne întrebăm dacă avem un coșmar. Coțcari, descurcăreți, guralivi, posesori de ceasuri, mașini de lux, vile neapărat cu piscină și noi neveste aducătoare de vigoare în pasiune. Mă uit la posibile liste de salvatori votabili și mă întreb dacă se poate și mai rău. Cât România mai are resurse de vândut o să vedeți că se poate. La adăpostul unor lideri de partid slabi, “procurorii” de soluții pentru cine are bani să plătească înfloresc că florile de mucigai.
Este Marcel Ciolacu un lider puternic? Nu. Dacă ar fi nu ar fi eliminat-o pe Firea din jocul de la București. Este Nicolae Ciucă un lider liberal puternic? Nu. Cum nu mai este nici PNL condus cinic de „dottore” Bode. Este Drulă un președinte puternic? Nu. Aroganța nu unește. Ea dezbină când sunt prea multe orgolii și interese divergente. Simion nu este nici măcar președinte. Actor talentat pe scena teatrului popular dependent de regizorii care au scris scenariul. Când piesa nu mai are spectatori este scoasă de pe afiș.Urmează altă piesă. Actorii, oricât de talentați, sunt comete trecătoare în piese pentru mase, regizate de minți ipocrite. Finanțatorii decid. Cinic.