În timp ce politicienii se contrează pe PNRR și bani ce or să vină ipotetic, de sub preș se rade la noi contractul de împrumut al UE și clauzele sale de garantare. Ca să împrumute 750 de miliarde de euro, CE are nevoie de garanții. Fiecare stat membru trebuie să ratifice ORD (own resourses decision), garantând astfel că va finanța returnarea în 2027-2058 a creditului contractat de CE pentru finanțarea programelor de reconstrucție și reziliență. Mai precis ni se cere să cauționăm acum un împrumut pe care îl vor plăti generațiile viitoare. Antamat de o Comisie Europeană a cărei legitimitate a fost profund erodată de bâlbâielile din perioada pandemiei. O Comisie Europeană care după alegerile din Germania și Franța va gâfâi între compromisuri și suspiciuni rezonabile de rateuri pe plan economic și de securitate.
Programul de reconstrucție, numit frumos, NextGenerationEU (NGEU), are câteva puncte care dau frisoane acelora care știu să citească un buget. Nici măcar președintele PNL nu-i înțelege pericolele. Asta dacă mă iau după declarația “nevinovată” de luni când a spus: „Nu înțeleg de ce PSD încearcă să pună legătură între dezbaterea PNRR și ratificarea tratatului EUROATOM”. Că încurcă ratificarea EUROATOM ( în vigoare din 1958) cu ratificarea ORD, de care depind împrumuturile pentru finanțarea NGEU, reprezintă o mică problemă de analfabetism în domeniul legislației europene. În schimb bagatelizarea responsabilității în semnarea ORD demonstrează o formă de iresponsabilitate politică impardonabilă. Pentru ca CE să se poată împrumuta, în fiecare țară trebuie să fie ratificat ORD, conform legislației fiecărei țări membre.
Constituția României prevede că asumări de tip ORD să se facă cu 2/3 din voturile parlamentarilor. Adică fără voturile PSD nu se poate. Așa că domnul Ciolacu o să aibă sigur randezvu-uri și cu L. Orban și cu Barna. Iar cu Cîțu sigur câteva legate de PNRR. Care este monedă de schimb. Există suspiciuni rezonabile că la întâlnirea de taină a lui Cîțu cu Ursula von den Leyen, subiectul ORD a fost la fel de fierbinte ca mâncarea. După experiența cu ratificarea din Polonia, Ungaria și Germania, șefii de la Bruxelles se tem de ce-i mai rău. Iar afirmația lui Orban, că doar România blochează NGEU este o minciună gogonată. Mai sunt vreo 6 țări care analizează riscurile și își negociază, pentru cetățenii lor, beneficiile din PNRR după ratificarea ORD. Printre rânduri, în NextGenerationEU ni se spune că pentru a alimenta bugetul UE se vor introduce noi taxe, în linie cu obiectivele asumate de actuala conducere. Schimbările climatice, poluare, certificatele verzi și „mulgerea” economiei digitale. S-a văzut cum și-au luat-o în negocierile cu giganții americani. O să plătească tot ăia mici, fără spate. Taxa pe ambalajele de plastic non-reciclabile – o altă găselniță.
Noi, care nu colectăm diferențiat, o să fim contribuabilii de serviciu. Așa cum se vede după liberalizarea pieței energiei unde consumatorul final plătește costul privatizărilor în genunchi. Cică UE nu poate introduce noi taxe. Ele sunt la nivelul fiecărei țări. Cică trebuie să comercializăm produsele non UE, ca și cum ar fi produse în UE ca să protejăm economia UE, iar voalat ni se spune că autoritățile locale sunt responsabile de aplicarea directivelor și în cazul în care sunt încălcate, statele vor plăti penalizări. Statul român o să ia bani tot de la noi. Rambursarea mai rapidă a împrumuturilor va depinde de cât de repede or să vină bani din aste zăpăceli. Adică la când s-o ratifica OHA (Own Hurt Assets).