Jocul de Marocco în politica globală

În jocul de Marocco câștigă acel jucător care poate extrage cele mai multe bețe din grămadă fără să miște alte bețe și să tulbure grămada. Lumea este acum o mare grămadă de bețe de Marocco pe care le vizează tot mai mulți jucători. Unii mai experimentați care încep să greșească din poziția de învingători constanți, alții noi la masa care speră la norocul începătorului. Fiecare „băț” care este scos din grămadă de un jucător, generează instabilitatea structurii. Din dorința de a câștiga, jucătorii înrăiți, obișnuiți cu câștiguri cu orice preț, grăbesc finalul jocului. Care se produce când grămada se prăbușește. Cutremurul din economiile lumii promite să dărâme grămada fragilizată de prea multe bețe extrase fără responsabilitate.

„Marea tablă de șah a lumii,” analizată foarte bine de Brzezinski ar fi trebuit să-i pregătească pe liderii occidentali pentru marea confruntare economică dintre Atlantic și Pacific. Care se apropie de escaladare. Ca urmare, evident, a „încălzirii” globale a jucătorilor de Marocco. Cât  i-a dus capul pe bătrânii lideri ai lumii vechi când au realizat că se apropie pensia  Atlanticului și ieșirea din camera butoanelor de generare de profit pe persoană fizică?  Să facă prăpăd în economiile pionilor de pe culoarele palatului, ca să nu poată să cârâie și să își pună la adăpost veniturile când vine valul ucigaș.  Regii, reginele și nebunii în devenire au extras primii bețele din grămadă, încă de la începutul anilor 2000. Când grămada s-a vulnerabilizat, criza din 2008-2010 și apoi pandemia, a fost nevoie de pioni care să piardă, pentru ca jocul sa fie credibil. Și pentru că pionii nu au, prin regulile șahului, prea multă libertate de mișcare, li s-a oferit accesul la niște bețe frumos colorate pe care când le extrag se vor simți învingători pentru o clipa efemeră. Salvarea planetei cu moriști de vânt și baterii solare din țara nebunilor care atacă în zig-zag de unde nu te aștepți sau hidrogenul de care o să depindă urcarea în avionul cu care vor încerca să se salveze când va fi prea târziu. Pionii au beneficiat de cale bătută spre altarele creștinătății pentru femei în numele egalității de șanse, călcând peste Biblie și calculele de mii după calendarul iudaic lunisolar, ca teroriștii peste cadavre.

În numele emancipării omului nou multilateral dezvoltat în comunicarea on-line care iubește unidimensionalitatea, pentru că doar asta poate înțelege după educația pe care a primit-o, pionii sunt încolonați  în lupta pentru oprirea schimbărilor climatice prin reducerea consumului de energie. Asta în timp ce gunoaiele acestei societăți emancipate, inovatoare și „responsabile” umplu pământul  cât nu se găsește nici o cale de a face profit  la fel de ușor ca în energia regenerabilă. După ce am citit mult privind căderea imperiului roman se pare ca Montesquieu a avut dreptate. Decadența liderilor duce la căderea imperiilor. Vulnerabilizarea marilor armate prin subminarea autorității în favoarea dreptului individual la plăceri telurice pavează drumul spre cădere. Barbarii știu cum să își joace oportunitățile. Tot istoria ne mai învață că atunci când proștii din funcțiile de putere se ceartă distrugerile sunt mari, iar când deștepții se ceartă soluțiile lor generează profit bilateral. Dacă acum ne apropiem de șah mat în Atlantic și Mediterană, înseamnă ca avem lideri slabi și trebuie să ne pregătim să plătim la dobânzii uriașe pentru consecințele  strategiilor generate de iluziile de manipulare ale principiilor democrației în numele drepturilor fără responsabilități. Pentru că noi, românii, suntem pioni credincioși și disciplinați o să luăm partea leului din plata acestor dobânzii la încheierea jocului …de Marocco. O să tragem bățul  (ne)câștigător. După ce colacii de salvare o să-i folosească regii și reginele noastre, nouă, muritorilor de rând, ne rămân colacii de înmormântare.