Intrăm în luna mai cu două dileme fără soluții globale pe placul tuturor. De virus nu putem scăpa până nu se găsește un vaccin. Când s-o găsi o să apară alt virus. Ca la computer. Pe de altă parte, dacă nu repornim economia o să ne scufundăm într-o sărăcie mocirloasă care o să ne ucidă și trupul, sufletul și iubirea de aproape. Cine este suficient de documentat într-ale economiei și circulației banilor și resurselor, știe că ce va veni va fi un tsunami. Care o să măture mult din lumea în care am fost obișnuiți să trăim. Ca să ne adaptăm trebuie să renunțăm la proverbialul “se poate și așa” cu o mică ciupeală ici colo. Ce fac decidenții din România? Fotografiază valul care vine spre ei, analizează și ies la televizor cu tot felul de țignale care se bat cap în cap, testând capacitatea noastră de a înghiți mizeria. Pe ei îi sperie mai mult alegerile decât soarta României, în criza care bate la ușă.
În viitorul apropiat, după experiența acestor două luni de izolare, mai marii lumii ne vând soluții fantasmagorice. O să avem învățământ la distanță, administrații digitalizate, mașini electrice autonome folosind tehnologii 5G, energia o să fie verde când bate vântul și nu este secetă, bateriile produse în China poluatoare o să ne ajute să ne luăm natura înapoi. O să mergem pe bicicletele, cu căștile pe urechi primind informații despre ce trebuie făcut în viitor, de la specialiștii de la OMS, FAO sau ONU. Mulți pe statele de plată ale unor noi tigri economici. Care mușcă, puțin câte puțin, din dinozaurul occidental. O să salvăm gândacii dăunători în detrimentul autostrăzilor, o să creăm o rasă umană mai bună prin multiculturalism și integrare. Totul într-un viitor încă incert dar la care se lucrează cu directive generate de interesele elitelor costumate în buni samariteni. Când vine vorba însă de urgențe, birocrații se bâlbâie. Europa nu are o viziune unitară despre cum să împace pandemia cu economia. UE este mai divizată decât oricând. Așa cum s-a întâmplat cu criza migranților din 2015. După 5 ani de bâlbâieli migranții amenință din nou granițele. Criza economică ce urmează promite să distrugă unitatea UE. Dacă în 2015 Germania a lăsat Italia să plătească singură costurile primirii de „refugiați” în sud și o amenința cu sancțiuni economice pentru nerespectarea drepturilor omului, acum face la fel. Purtătorii stindardelor drepturilor omului Europei cu două viteze au tratat cu superficialitate discriminarea economică dintre nord și sud, dintre est și vest, dar au plâns de grija migranților din Africa, Afganistan, Palestina sau Asia. Esticii au rămas cetățeni de mâna a doua, plătiți sub veniturile cetățenilor din occident în timp ce migranții trăiesc neintegrați pe ajutoare sociale garantate de contribuabili. Se numește asta unitate sau este crasă discriminare și dispreț subliminal pentru membrii Uniunii egali în drepturi virtuale? Țări precum România, care să se uite în gura Ursulei precum măgarul după morcov, încovoiat de povara sacilor, nu am prea văzut în estul Europei. Avem restricții cu derogări doar pentru anumite state sau anumite companii multinaționale. Mă tem că și relaxările care urmează o să fie cu derogări, funcție de cine trage de ațele marionetelor locale. Să nu uităm că Germania a fost cea care pentru a-și proteja prețurile preferențiale de gaz rusesc a pus presiune pe țările UE pentru a vota proiectul Nord Stream 2, tot Germania a exportat masiv în Grecia armament pe datorie pentru ca mai apoi să îi lase , după criza din 2008, la mâna chinezilor. Așa se va întâmpla și cu Italia, unde companiile chinezești au intrat în acționariatul porturilor și dețin o cotă relevantă în întreprinderile de confecții. Nu pot să nu admir tenacitatea cu care Berlinul a cucerit economic Europa fără să tragă nici un glonț. Dar nu pot să nu mă revolt în fața mesajelor duplicitare privind nevoia de unitate și aliniere în disprețul intereselor statelor mai mici și mai vulnerabile economic care au contribuit în acești 30 de ani la această victorie. Cred că Europa are nevoie de o soluție financiară de tip „Toți pentru unul și unul pentru toți”. Altfel UE nu mai are nici o șansă de supraviețuire, spre bucuria celor care așteaptă câte o halcă din ea.